Marius Budăi
Politic

Marius Budăi (PSD), critici la adresa lui Cristian Ghinea (USR) pe tema PNRR: „N-am înțeles de ce i-ai vrea pe părinții și bunicii noștri săraci”

Marius Budăi (PSD), noul ministru al Muncii, a ținut să-l critice pe Cristian Ghinea (USR), fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru modul în care a făcut Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Social-democratul a vorbit apoi și despre măsuri ca angajații din agricultură și HoReCa să priemască salarii mai mari.

Marius Budăi, despre salariile din construcții, agricultură și HoReCa. Budăi a declarat întâi că în programul de guvernare PSD – PNL – UDMR sunt prevăzute măsuri menite să-i aducă acasă pe românii stabiliți în străinătate.


„Avem o problem în PNRR. Trebuie să revin iar la dl Ghinea (de la USR, ), n-am ce face, că dumnealui și-a asumat construcția PNRR. N-am înțeles de ce i-ai vrea pe părinții și bunicii noștri săraci.

Acum nu înțeleg de ce a vrut să renunțe la reducerile fiscale pe salariu și la salariul minim din construcții, care aduce un beneficiu foarte mare economiei. Patronatele din construcții pot confirma. Chiar au început, chiar dacă timid, să vină românii acasă deoarece patronatele din construcții au putut să le dea salarii mai mari.

Salarizarea din România pentru medici e la un nivel mulțumitor.

Un alt proiect care i-ar putea ajuta pe cei la început, proiect derulat uc succes la mine acasă, în Botoșani, ar fi locuințele pentru tinerii specialiști din sănătate. Cred și va fi continut.

Vrem să continuăm acel proiect cu salarizarea din construcții, ne gândim să vedem cum putem să le extindem în agricultură, în primă fază, apoi și în domeniul HoReCa. Astfel putem ajuta întreprinzătorii să le acorde un salariu atractiv pentru acești oameni”, a declarat ministrul Marius Budăi, pentru B1 TV.

Marius Budăi: Nu sunt probleme cu plata pensiilor și salariilor
Recent, Budăi a dat asigurări că nu vor fi probleme cu plata pensiilor și a salariilor. Ministerul pe care îl conduce a primit mai mulți bani la rectificarea bugetară pentru plata acestora.

„După data de 1 decembrie poșta și băncile vor începe distribuirea pensiilor și alocațiilor. Nu sunt probleme”, a ținut să precizeze noul ministru al Muncii.

Marius Budăi a respins categoric ideea creșterii vârstei de pensionare. „Este exclus să creștem vârsta de pensionare cât sunt eu ministru. Am explicat și într-o scrisoare către Comisia Europeană că noi în România prima dată trebuie să creștem speranța de viață”.

blank