Showbiz

Marina Almăşan declară război Mihaelei Rădulescu: „Unele îşi hrănesc propriul ego cu concubini cu zece ani mai tineri”

 Mihaela Rădulescu reuşeşte fără nici un efort să-şi enerveze colegele de breaslă, iar acum a iritat-o pe Marina Almăşan, viitoare colegă la TVR.

Mihaela costum de baieRădulescu a sărit recent la Teo Trandafir, învinuind-o că ea ar fi fost prima prezentatoare care a promovat manelişti în emisiunile tv. Acum a scos-o din sărite pe Marina Almăşan, care a remarcat activitatea „divei” pe Facebook şi mai ales pozele ei trimise lumii din Monaco.

Fosta prezentatoare a emisiunii „Duminica în familie” îşi arată nurii de câte ori are ocazia şi face comentarii răutăciose. Evident că reacţiile nu întârzie să apară! Marina Almăşan a ieşit la atac, fără însă să îi pronunţe numele.

Mihaela Rădulescu, 44 ani, îşi justifică postările cu ea mai dezbrăcată, comentând: „Când nu mai am nimic interesant de spus, bag o poză dezbracată, ca să le enervez pe alea urâte şi deştepte, că devin şi ele frumoase când sunt rele…”

Reacţia neiertătoare a venit din partea Marinei Almăşan, de 50 de ani. Prezentatoarea de la TVR nu i-a pronunţat numele, dar s-a lansat în atacuri cu ţintă sigură.

„Aşa este, are dreptate: şi eu, şi colegele de birou, şi profa de mate a fiului meu, şi liftiera de la TVR, şi tanti Lina, de la care cumpăr telemeaua cea mai bună, şi atâtea alte femei suntem înciudate până la loc comanda văzând trupul inundat de perfecţiune al divei respective, gambele ei lucrate, sânii în care se zbenguie siliconul …”, şi-a vărsat năduful în ziarul Ring prezentatoarea de la televiziunea publică.

„Dar, of, noi, urâtele şi modestele, cuminţile şi ştersele planetei (…) vom trăi ofticându-ne perpetuu ori de câte ori dive despuiate de prin reviste sau emisiuni ne vor ademeni bărbaţii”, mai scrie Marina Almăşan şi continuă, lansându-se într-un atac direct: „(…) Unele, având concubini mai tineri cu câte 10 ani, îşi hrănesc propriul ego, încercând să-şi demonstreze că mânzul din preajmă s-ar justifica pe deplin. Deocamdată….”

Într-o altă postare, tot pe reţeaua de socializare, Mihaela Rădulescu, se autointitulează divă şi se defineşte o persoană cu imaginaţie bogată. Rădulescu se iubeşte de câţiva ani cu prezentatorul Dani Oţil, cu zece ani mai tânăr ca ea. Marina Almăşan, după ce a divorţat de Victor Socaciu, s-a afişat cu omul de afaceri Georgică Cornu, de 58 de ani.

Se pare că Marina Almăşan a deschis o Cutie a Pandorei care ar putea-o provoca şi mai mult pe Mihaela Rădulescu, iar „diva” să alimenteze disputa cu represalii.

Irina Ştefănescu

blank