Vasile Blaga
Politic

Marilen Pirtea: „Aş dori un altfel de PNL”. Ce spune despre o preluare a conducerii de la Vasile Blaga şi poziţia ingrată a lui Cristian Buşoi

„Domnul Vasile Blaga este un preşedinte foarte bun acum la Timiş, în acest context în care PNL Timiş se află… cu siguranţă nu am trecut peste o perioadă uşoară, dar avem posibilitate mare de refacere.. Provocarea mare a PNL Timiş, cât timp domnul Blaga va dori să fie preşedintele partidului are toată susţinerea mea.

Dacă domnul Vasile Blaga nu va dori să continue la un moment dat ca preşedinte interimar al partidului cu siguranţă… da, mă gândesc foarte serios să-mi asum această responsabilitate. Şi nu din ambiţie personală, ci pentru a arăta o altă versiune a PNL Timiş.

Acest judeţ este un judeţ de dreapta. Are majoritatea populaţiei şi în următorii ani va avea undeva la 70% din populaţie în Timişoara şi zona metropolitană, periurbanul Timişoarei. Acest judeţ merită mai mult din punct de vedere infrastructural, educaţional, al inovării, al mediului de business. Noi în momentul acesta trebuie să ne decidem, un mix, între cui oferim bunăstarea. Celor care trăiesc aici sau celor care ne vizitează (…) Aş dori un altfel de PNL. Un PNL al cărui ADN să fie creat dintr-un mix al oamenilor de partid, care sunt acolo de ani de zile şi la bine şi la greu, nu doar în ciclurile electorale, când populează sediile partidelor.

Un mix de astfel de oameni, de muncă, de partid, care ştiu ce înseamnă asta. Şi ceilalţi din zona profesională, pentru că profesiile liberale în momentul acesta nu sunt reprezentate în partid. Şi pentru cei care stau pe margine şi au păreri pertinente şi spunând că: PNL-ul e aşa şi aşa şi pe cine alegem, puneţi pe ăia în poziţiile alea. Pe ăia alegem; Haideţi, dragii mei în partid, intraţi în teren şi să putem ridica nivelul partidului, nivelul administraţiei”, a declarat Marilen Pirtea. Despre dorinţa lui Alin Popoviciu de a fi secretar general în formula cu el preşedinte PNL Timiş, Pirtea a răspuns: „Eu zic să nu punem carul înaintea boilor, vreau să ajung preşedinte în momentul în care partidul va dori acest lucru şi mă va susţine. Şi vă spun apăsat: Alin Popoviciu e un om de partid, care în Secretariatul general al partidului, cu siguranţă aduce valoare adăugată. La fel cum alţi membri de partid…

Dl. Groza nu este în acest moment în partid. Eu nu o să spun niciodată niciodată. Dar evident fiecare avem un moment de reflecţie asupra a ceea ce am făcut şi ceea ce ne dorim să facem. Şi după ce avem un astfel de moment sunt deschis la orice dialog cu orice cetăţean. Inclusiv cu domnul Nica, nu exclud dialogul şi o comunicare. PNL Timiş trebuie să-şi deschidă porţile, trebuie să fie cum a fost, prea mult timp a fost închis, ermetic, enclavizat şi netransparent şi prin urmare necredibil. De aceea invit pe toţi cei care vor să se implice, să vină alături, de mine, de colegii mei şi împreună vom creşte valoare adăugată. Şi mă adresez în primul rând celor cu profesii liberale, celor care au demonstrat ceva în viaţa lor profesională. La un moment dat preşedintele Ciucă a afirmat conferinţa naţională că are mai mulţi ani de profesie, decât ani de politică. Invit pe cei care nu au ani de politică, ci ani de profesie, să vină în PNL!”.

Despre revenirea lui Vasile Blaga şi Cristian Buşoi în postura de şefi interimari la PNL Timiş, respectiv PNL Timişoara, deputatul PNL a precizat că aceştia nu veneau „dacă situaţia în PNL Timiş şi Timişoara era una consolidată şi puternică. Au venit într-o situaţie de criză. În care primarii au plecat o parte, urmau să plece şi alţi primari la PSD. Deci era o disoluţie de contexte. Discuţia Bucureştiului cu acea conducere din acel moment a PNL Timiş nu a ajuns la un rezultat, din câte ştiu s-au propus diferite variante pentru modul de a continua activitatea şi dl. Nica, care a fost respinsă, deci a fost o disoluţie…

Domnul Vasile Blaga are merite deosebite pentru că a redresat în PNL Timiş un anumit tip de derivă, fără busolă, şi a fost preşedintele PNL-ului, PDL-ului prin asociere, a fost senator de Timiş anterior, cunoaşte o grămadă de primari, e un om respectat, şi la Bucureşti are uşi deschise să spunem în multe locuri, pentru a putea sprijini (…) Domnul Buşoi – să nu uităm că a fost europarlamentar de succes al PNL. A deţinut preşedinţia Comisiei de transporturi, una dintre cele mai importante şi e printre puţinii europarlamentari care a deţinut-o”. Pirtea a lămurit şi zvonul care îl dădea ca având o relaţie de rudenie cu Blaga: „Răspunsul simplu NU, dl. Blaga nu este rudă cu mine, suntem din două localităţi, ca origine vecine… Am văzut şi eu în presă, nepotul lui Blaga, nu că nu mi-aş fi dorit. Dar din păcate nu a fost aşa. Nu e cazul de aşa ceva. Cariera mea profesională, de-a lungul timpului, nu a avut parte de astfel de rude”.

Despre faptul că primarii din Timiş nu îl mai doresc pe Cristian Buşoi pentru parlamentare, ci pe Raul Cozarov (primar Gătaia) după ce aceştia s-au simţit jigniţi de cel cu o carieră de europarlamentar, Pirtea a concluzionat: „Primarii şi-au spus poziţia şi nu e un caz izolat, se întâmplă şi în alte judeţe, la Cluj, toţi au pus primari în funcţie… Primarii au generat un memoriu, care a fost transmis Comisiei centrale de la Bucureşti şi ştiu că au luat la cunoştinţă despre acest memoriu. Şi preşedintele Ciucă şi secretatul general Bode, în care, da, se spunea, că datorită atitudinii în acea şedinţă a domnului Buşoi nu-l mai doresc… cred că asta poate să explice dl. Buşoi mai bine…”. Altfel, în ciuda sondajelor, deputatul PNL Timiş îl vede ca soluţie ideală pe Nicolae Ciucă în postura de preşedinte. „Credea cineva acum mulţi ani când zicea dl. Iohannis după turul 1 va câştiga preşedinţia. Distanţa era atât de mare. Avem mare încredere în preşedintele Ciucă, indiferent de sondaje, pentru că dl. Ciucă arată altceva. Este un om onest, un om proeuropean, care iubeşte familia, un om cu o educaţie normală, decentă. Care şi-a făcut datoria faţă de ţară, un om cu credinţă. Cel mai bun preşedinte al României în contextul global actual în care s se află România (…) Eu sunt personal mare fan al domnului Ciucă”, a mai spus Marilen Pirtea.

blank