Femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ÎCCJ, ia joi de la capăt faza de apel a procesului său împotriva DNA. Pe 21 august, Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a amânat pentru 10 septembrie judecarea procesului, după ce a fost desfiintată decizia de achitare. Azi, CAB ar putea rămâne deja în pronunţare pentru verdictul final.
Amânarea a fost cerută de Mariana Rarinca pentru a-și angaja avocat. Rarinca a contestat şi decizia de rejudecare, însă demersul i-a fost respins pe 2 septembrie.
Mariana Rarinca a depus şi o plângere penalăîmpotriva celor doi judecători din completul de la Curtea de Apel, pentru că si-au însusit abuziv dosarul, existând suspiciuni de abuz in serviciu. Femeia acuzată de şantaj susţine că, în sala de judecată, Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, are un comportament care intimidează judecătorii de la CAB.
DNA a depus la CAB o contestatie în care a invocat faptul că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul care a decis achitarea Marianei Rarinca, ar fi fost incompatibilă, deoarece nu ar fi fost impartială la judecarea dosarului.