Maria Zaharova
International

Maria Zaharova a declarat că Germania este parte a conflictului din Ucraina

Germania s-a făcut cu propriile mâini parte a conflictului din Ucraina și nu poate fi un „broker” cinstit între Moscova și Kiev, a declarat, joi, în timpul unui briefing, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

„În paralel cu apelurile la convorbiri, conducerea Germaniei continuă să pompeze arme regimului de la Kiev, încercând în mod proactiv să ocupe funcţia de coordonator al războiului economic purtat de Uniunea Europeană împotriva țării noastre.

Germania, de fapt, s-a făcut cu propriile mâini parte a conflictului și, prin urmare, nu poate conta pe rolul unui broker cinstit” – a spus ea. Jurnaliştii i-au cerut reprezentantului oficial al MAE rus să comenteze afirmaţiilor cancelarului german, Olaf Scholz, conform cărora este necesar dialogul pentru a pune capăt conflictului din Ucraina şi au întrebat-o dacă Rusia este pregătită să poarte înceapă contacte.

Maria Zaharova i-a cerut persoanei care a pus întrebarea să explice afirmaţiile cancelarului cu cine anume trebuie purtat dialogul. „Există vreo informaţie că partea rusă refuză să aibă contacte cu Berlinul? Nu am auzit despre asta. Dacă domnul Scholz are date în acest sens, să le împărtășească. Dacă, însă, este vorba de convorbiri cu Ucraina, cu regimul de la Kiev, voi reaminti ceea ce am spus astăzi, şi anume că a fost decizia regimului de la Kiev la nivel legislativ de a interzice negocierile cu Rusia” – a spus diplomatul rus.

„Poate că Scholz a avut altceva în vedere? Poate că atunci când a spus că este necesar să se discute, el a considerat că este necesar să vorbească la microfon, doar sub forma unui monolog? Ei o fac perfect, vedem acest lucru. Dar în acest caz nu va exista niciun efect. Dacă vorbim sub forma unui monolog, dând vina unii pe alții și, în același timp, furnizând arme regimului de la Kiev, ca să spunem așa, incitându-l și instigându-l, nu vor fi rezultate pozitive” – a declarat Zaharova. În același timp, ea a subliniat că „nicio singură inițiativă prezentată de Berlin, niciun singur rol sau funcție pe care încearcă să o ocupe, nu este implementată fără acordul cu Statele Unite ale Americii

Traducerea Rador

blank