Marcel Pavel plângea la „Vagabondul”

Chiar şi generaţiile mai tinere, care vin din urmă, au auzit şi au văzut filmele indiene, care se transmiteau mai demult prin cinematografe şi săli de cămin cultural. „Lanţul amintirilor”, „Vagabondul”, „O floare şi doi grădinari” „Prietenii mei, elefanţii” sunt doar câteva dintre ele. Despre acestea şi-a amintit, cu nostalgie, şi Marcel Pavel, invitat la o emisiune tv. În timpul filmelor de acest gen, ca toţi spectatorii, din cauza temelor abordate, şi care la momentul difuzării păreau rupere de lume, solistul plângea. Se identifica, în sală fiind, cu personajele, trăia la intensitate maximă cu ele, suferea cu ele. Şi, da, plângea. Acum nu se jenează de postura lui din copilărie şi adolescenţă, când lacrimile-i curgeau, şiroi, pe obraji şi plânsul venea, haotic, din toţi rărunchii. Desigur, şi băieţii plâng câteodată. Chiar dacă o spune un alt solist.