Marcel Ciolacu
Politic

Marcel Ciolacu (PSD), un nou anunț despre taxe și impozite: „Doresc un guvern care să colecteze ceea ce este a statului român”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a oferit o nouă reacție, în contextul negocierilor purtate cu PNL, pentru introducerea taxei de solidaritate – plata unui impozit de 1% pentru companiile care au o cifră de afacere de peste 100 de milioane de euro anual.

Oficialul social-democrat nu a dat un verdict în urma discuțiilor, însă crede că și statul român trebuie să colecteze mult mai eficient taxele și impozitele despre care spune că se cuvin Guvernului.

„România are o evaziune fiscală de 10% din PIB. Mai exact, 10% din PIB înseamnă (n.r. – bugetul) Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii, ca să înțelegem nivelul evaziunii fiscale în acest moment.

34% din TVA nu este colectat în România.

Toată facturarea trebuie să fie electronică, iar noi vorbim despre tăierea salariilor și a pensiilor. Doresc un guvern care să colecteze ceea ce este a statului român”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ce se întâmplă cu bugetul pentru 2022

În plus, președintele PSD Marcel Ciolacu a mai precizat că alianța cu PNL și UDMR își propune ca bugetul pentru 2022 să fie trecut prin Parlament în această lună.

„Eu consider că anul acesta trebuie să închidem cu un buget de stat trecut prin Parlament”, a mai declarat Ciolacu.

blank