Marcel Ciolacu
Actualitate

Marcel Ciolacu anunţă actualizarea redevenţelor cu rata inflaţiei şi 200.000 de concedieri. Măsuri dure pentru reducerea deficitului

Premierul Marcel Ciolacu a anunaţat că există deja mai multe măsuri agreate în coaliție pentru reducerea deficitului.

Marcel Ciolacu a dat luni detalii despre planul de austeritate. „Am reușit astăzi, alături de partenerii de guvernare, să cădem de acord asupra unui plan extins pentru #reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului. Principiul care stă la baza acestui plan este că, în efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul trebuie să-l ducă mai întâi #statul, nu cetățeanul și mediul privat!

Am identificat, astfel, zeci de măsuri care, dincolo de eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, vor duce la tăierea unor sporuri nejustificate, la comasări și desființări de instituții. Reducem numărul de funcții de conducere în sistemul public și plafonăm îndemnizațiile de conducere la societățile de stat. În plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru autoritățile de stat în scopul favorizării proiectelor și investițiilor care chiar fac diferența. Vom forța procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadrul legal pentru consorții sau parteneriate de achiziții centralizate. Doar așa vor exista economii importante și constante, pe termen lung, la bugetul de stat.

În același timp, resursele naturale, aflate în proprietatea statului, nu vor mai fi concesionate la prețuri ridicole: de aceea, primul pas este actualizarea tuturor redevențelor cu rata inflației!

Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului. Suma va fi aproximativ egală cu ceea ce ne propunem să aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor excepții fiscale. Fiindcă așa credem că este corect: să existe un efort comun, distribuit echilibrat în societate, pentru un stat mai suplu și mai eficient, în care să existe mai multă echitate și transparență!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Autorităţile au renunţat la ţinta de deficit bugetar de 4,4% pentru 2023, de aproape 70 de miliarde de lei, şi au discutat cu Comisia Europeană permisiunea – având în vedere că România este deja monitorizată într-o procedură de deficit excesiv – pentru un deficit care să fie chiar şi cu peste 1 punct procentual mai ridicat faţă de ţinta de 4,4%.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat recent că este exclus ca deficitul să fie mai mare de 5% în acest an. Potrivit informaţiilor Profit.ro, Ministerul Finanţelor şi-a negociat însă informal cu CE spaţiu pentru un deficit mai mare de 5%, condiţionat de măsuri de corecţie, pe venituri şi cheltuieli. Guvernul ar putea prezenta, însă, la rectificarea din vară o ţintă de deficit bugetar până în 5%, urmând să revină asupra deficitului la a doua rectificare, de pe finalul anului, în funcţie de cum decurg lucrurile.

blank