Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara le recomandă celor ce nu poartă masca să încerce să se trateze cu terapii alternative
Actualitate, Featured

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara le recomandă celor ce nu poartă masca să încerce să se trateze cu terapii alternative

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, le-a transmis celor care iau în derâdere măsurile de protecție sanitară, în special purtarea măștii, ca, dacă se infectează, să nu mai vină la spital, „să se trateze cu terapii alternative, să nu încarce sistemul sanitar”.

Managerul Spitalului Victor Babeș acești oameni dau semnale foarte proaste, acești oameni care nu cred, nu poartă mască sau iau în derâdere toate aceste măsuri ale noastre, îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac Covid. Să se trateze cu tot felul de măsuri alternative, cu tot felul de terapii alternative. Dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar?

Pe de altă parte, e dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu viața lui.

Noi suntem aici să ne luptăm pentru viața celor care vor să trăiască și vom rămâne aici. În rest, pentru cei care nu cred și care au la rândul lor alți adepți, noi suntem neputincioși în fața lor. Dar, dacă se vor îmbolnăvi, să se trateze cu terapii alternative, să nu încarce sistemul sanitar.

Am mulți pacienți care nu au crezut, s-au infectat și, după aceea, astea sunt exemple pozitive, au început să poarte mască și să promoveze sănătatea publică.

Sunt și exemple pozitive, dar până nu te confrunți cu boala, sau până nu faci forme severe, zici că totul e o batjocură și iei în derâdere.

Tot ce am cerut au fost masca și igiena. Nu am cerut nicio măsură care să blocheze dreptul unei persoane.

Putem numi crimă dacă îți respecți dreptul de a nu purta mască, te infectezi, dai virusul altuia sau îl duci acasă la familie și aceia fac forme severe sau mor, îi omori cu bună știință.

Ar trebui să se gândească de două ori aceste persoane care nu prea cred sau cred că le sunt limitate drepturile”, a spus medicul Cristian Oancea

blank