Showbiz

Mama Antoniei, în direct după ce concurenta a spus că vrea să iasă din competiție

Antonia a fost încurajată de mama ei să ia atitudine. „Tu ești una și ei sunt doi. Reușești să faci față la atâtea pretenții? Asta este întrebarea mea pentru tine”

Doamna Daniela a ținut să îi reamintească Antoniei cât de important este spațiul personal, făcând referire la ziua Nataliei.

„În seara respectivă Cristina era copleșită de prezența celorlalți și de trăirea ei. Tu ai venit către ea, dar Cristian se aștepta ca tu să înțelegi lucrul acesta și să nu stai acolo. Acum ți le punctez, îți dau niște exemple ca să înțelegi pentru că el este fiul meu și îl cunosc” a precizat mama concurentului.

După ce a încheiat discuția cu Antonia, doamna Daniela s-a dus la fiul ei în cameră să îi ofere și lui câteva sfaturi.

„Dacă tu îți dorești să trăiesc sănătos (și asta se reflectă în calitatea vieții tale), automat ai valori și principii. Pe lângă ceea ce simți și ce gândești, trebuie să calibrezi totul și cu valorile și principiile morale.

Atunci când nu simți în orice moment să-l pui pe celălat înaintea ta, acesta e primul indiciu al nesiguranței. Dacă începi să te gândești, înseamnă că nu simți suficient de mult, explica doamna Daniela.

Mama Antoniei a fost deranjată de felul în care Antonia este etichetată

Faptul că doamna Daniela i-a atras atenția Antoniei a întristat-o extrem de tare pe concurentă, iar mama ei a decis să intervină în direct.

„Aș dori, Antonia, să mă lași să își spun câteva cuvinte fără să mă întrerupi. Fii atentă, mama, eu vorbesc doar cu tine și doar cu tine. Tu nu ești un om care poate fi izolat, tu nici nu ai intrat bine în această relație și deja sunt atâtea restricții. Ce faci după? Deja s-a intrat în spațiul tău privat prea tare. Tu ești un pic sub lupă din câte văd eu. Nici tonul pe care ți se vorbește nu îmi place. Vreau să înțelegi un aspect înainte de a continua, eu aici sunt în ipostura de părinte, de observator și de ghid al tău.

Citește și  Plecări importante din Antena! Două vedete, nevoite să renunțe la emisiuni

Eu să știi că nu te judec pentru nici o decizie pe care tu o iei. Tu ești prioritatea ta numărul 1 și nimeni altcineva. Datoria mea morală de mamă eu nu o împart cu nimeni. S-a pus accent pe tot ce ai tu negativ, pozitiv n-am auzit nimic. Te-ai întors pentru el. Mama, ascultă-mă, tu nu poți avea mentalitatea unei femei de 50 și ceva de ani. Înțelegi? Tu ai mentalitatea ta. Tu mai ai până la acea maturitate!

Tot ce îmi doresc este ca tu să fii corectă cu tine. Să ai personalitate înseamnă să iei atitudine. Și mai e ceva foarte important. (…) Tu ești una și ei sunt 2. Reușești să faci față la atâtea pretenții? Asta este întrebarea mea pentru tine. Ai curaj! Spune cu subiect și predicat ce te deranjează. Tu la vârsta asta trebuie să fii fericită! Te rog din inimă să îți iei spațiu”

blank