Featured, Ultima Ora

Majestatea sa Margareta, aplaudată de ieşeni, la Paradă de Ziua Națională și aclamată cu :”Traiască Regina!”

Ieşeni care participă la manifestările dedicate Zilei Naţionale la Iaşi au aplaudat şi au strigat „Trăiască Regina”, după ce Casa Regală a depus o coroană la Statuia lui Ştefan cel Mare.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale au avut loc la Iaşi în faţa Palatului Culturii.

Mii de Ieşeni au participat întâi la un concert de muzică populară, iar mai apoi la ceremoniile religioase şi militare. Pe scenă au urcat reprezentanţi au urcat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi naţionale, dar şi Custodele Coroanei Române.

Primarul Mihai Chirica a făcut referire, în discursul său, la importanţa Iaşului, în istoria ţării şi a reamintit şi Revoluţia din 89: „România s-a născut şi a crescut la Iaşi. Aici, în Capitala Moldovei, am învăţat să fim români. Capitală a Unirii de la 1859, Iaşul s-a sacrificat pentru a permite apariţia patriei numite România. Capitală de război din 1916, Iaşul a fost leagănul României Mari. Iar lecţia pe care trebuie s-o învăţăm, înainte de toate, este că forţa noastră stă în unitate, o unitate pe care suntem obligaţi să ne întemeiem toate speranţele, toate dorinţele, toate proiectele de viitor!”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a încurcat Nistrul cu Nisa, în discursul său.

„Astăzi poate mai mult ca oricând trebuie să conştientizăm valoarea comorii pe care ne-au lăsat-o: libertate, libertate de a trăi şi de a ne creşte copiii într-o ţară independentă, de învăţa, de a ne exprima opiniile şi credinţele noastre. Suntem, aşadar, datori să ne cinstim trecutul, să reflectăm la prezent şi să ne gândim la viitor. Este obligaţia fiecăruia dintre noi să pună umărul la constituirea misiunii începută de predecesorii noştri. (…) Astăzi este sărbătoarea noastră, este sărbătoarea moşilor şi strămoşilor noştri, este sărbătoarea fiilor şi strămoşilor noştri.(…) La mulţi ani ieşeni, La mulţi ani, România, La mulţi ani România de pretutindenti, din Basarabia, de la Nisa, până la Tisa, până la Dunăre, La mulţi ani, români de pretutindeni”, a spus Maricel Popa.

Reprezentanţii Casei Regale au depus o coroană la Statuia domnitorului Ştefan cel Mare, iar ieşenii au strigat „Trăiască Regina” şi au aplaudat-o pe Majestatea Sa Margareta.

Fanfara Militară la Iaşi de Ziua Naţională şi cozi la fasole cu cârnaţi

Fanfara Militară a Garnizoanei Iaşi i-a încântat pe ieşenii prezenţi la manifestările de Ziua Naţională. După parada militară, s-a format o coadă lungă de oameni care au stat la rând pentru o porţie de fasole cu cârnaţi.

Mii de ieşeni s-au bucurat de vremea frumoaspă şi au ieşit în centrul oraşului pentru a sărbători Ziua Naţională. Cei mai mulţi au venit special pentru a urmări parada militară.

Defilarea de la Iaşi a fost deschisă de lt. col. Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie Iaşi. Prin faţa ieşenilor au defilat mai apoi detaşamente ale Brigăzii 15 Mecanizate şi ale Ministerului Afacerilor Interne. A urmat defilarea tehnicii militare, iar printre cele mai apaludate au fost autospecialele de stingere ale pompierilor sau cea a Serviciului de Acţiuni Speciale de la IPJ Iaşi, care pe lângă ofţiteri avea în echipaj şi un câine de urmă.

La fel ca în fiecare an, Fanfara Militară a Garnizoanei Iaşi i-a încântat pe ieşeni. Cei prezenţi în faţa Palatului Culturii au fluturat steguleţe cu drapelul României şi, după încheierea defilării, au dansat la concertul de muzică populară.

„L-am adus ca să vadă ceea ce este pur românesc de Ziua ţării, mai mult de atât nu este mai românesc”, a spus o mămică prezentă la paradă cu băiatul.

„Ziua Naţională este un lucru foarte frumos, pe care care toată lumea îl adoră, ne reunim în această zi”, a declarat un băiat venit la ceremoniile din centrul Iaşului. A fost prima dată când acesta a sărbătorit Ziua Naţională în ţară. „Am fost plecaţi peste hotare, ne-am întors pentru un trai mai bun, mai fericit. Am venit să îi arătăm şi lui 1 decembrie, cum se sărbătoreşte. Nişte emoţii de nedescris am trăit”, a spus mama băiatului.

„Am venit îmbrăcată în costum tradiţional pentru că asta ne reprezintă! Ziua Naţională înseamnă patriotism, devotament pentru ţară, iubire de ţară în primul rând. Nu aş pleca din ţară, nici nu mă gândesc să plec”, a declarat Adriana , o tânără îmbrăcată în port popular.

După parada militară, ieşenii au stat la rând pentru o porţie de fasole cu cârnaţi. 5.000 de astfel de porţii au fost servite, la fel ca în fiecare an. Cine a vrut, a putut să servească şi un pahar de vin sau de ceai.

blank