Regatul Unit post-Brexit este necesar să clarifice ce relaţie vrea să aibă cu Uniunea Europeană (UE), declară Emmanuel Macron într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a cotidianului britanic The Guardian, relatează AFP.

Într-un interviu acordat vineri unui număr de zece corespondenţi ai unor publicaţii străine, şefu statului francez insistă asupra ”destinului comun” care uneşte, în opinia sa, Londra şi ceilalţi europeni.

”Ce politică doreşte (Marea Britanie) să aleagă? Ea nu poate fi cel mai bun aliat al Statelor Unite, cel mai bun aliat al Uniunii Europene şi noul Singapore (…). Aşadar, trebuie să aleagă un model”, avertizează preşedintele francez.

”Dorinţa mea este să avem relaţii paşnice, constructive, pentru că eu cred foarte profund că avem un destin legat, că intelectualii noştri sunt legaţi, că gândim împreună lumea cu diferenţele noastre, dar că cerecetătorii noştri au un destin legat şi că industiaşii noştri lucrează împreună”, continuă el.

”Cred în suveranitatea continentală, cred în state naţiuni, nu cred în neonaţionalism” spune el.

Macron reiterează că, în opinia sa, Brexitul a fost ”o eroare” votată ”pe baza multor minciuni” şi consideră că, ”cu toate acestea, acest lucru va face multe lucruri mult mai dificile în multe subiecte”.

Însă, apreciază Macron, britanicii, francezii şi alţi europeni au în continuare ”un destin legat, pentru că istoria şi geografia nu se schimbă. Aşadar, nu cred deloc că britanicii pot avea alt destin”.

Macron spune că îşi doreşte ”o ambiţie comună şi regăsirea esenţei unui destin comun”.

”Sper ca Boris Johnson şi cei care-l însoţesc să se afle pe această cale şi cred profund că poporul britanic se află pe această cale”, conchide şeful statului francez.