Featured, International

Emmanuel Macron convinsul nu are rival, se culcă pe o ureche, dar e posibil să-l invingă…criza

Emmanuel Macron Când economia are cea mai mare scădere din UE în primul trimestru din 2020 (cand efectele izolării sociale încă nu s-au simțit), când datoria publică îți este depășită doar de Italia și Grecia și când partidul tău a pierdut majoritatea în Adunarea Națională iar tu, ca președinte, a trebuit să renunți la una dintre cele mai importante reforme propuse, este limpede că urmează sa spui lucruri extrem de importante atunci când devansezi data unui discurs în fața națiunii.

În această situație este președintele francez Emmanuel Macron. Palatul Elysee a anunțat că președintele se va adresa națiunii duminică, pe 14 iunie. Inițial, Macron anunțase că va avea un discurs televizat între al doilea tur al alegerilor locale (28 iunie) și Ziua Națională.

Președintele Macron ia în calcul să demsioneze, scrie Le Figaro. Acesta ar putea fi marele anunț. Ziarul francez scrie că Macron spus acest lucru în timpul unei videoconferințe cu donatorii pentru campania sa prezidențială din 2017. Nu, Macron nu renunță, ci vrea să speculeze o prevedere constituțională care îi este favorabilă acum – în cazul în care se vacantează funcția de președinte, alegerile prezidențiale trebuie organizate în cel mult 35 de zile. Este un interval extrem de scurt, iar Macron este convins că nu va apărea niciun rival în acest timp. Palatul Elysee a dezmințit informația de mai sus, însă Le Figaro consideră că președintele ia foarte serios în calcul să demisoneze.

Criză în partidul lui Macron
Criza provocată de pandemie a provocat o criză politică în Franța – aceasta ar putea fi explicația cea mai facilă. Este fals, o spun chiar și publicații extrem de favorabile lui Emmanuel Macron, precum The Economist. Criza politică din Franța nu tine de pandemie și nici de închiderea economiei vreme de două luni. Criza a fost provocată de însuși Emmanuel Macron și partidul său struțocămilă – La Republique En Marche, pentru că nici președintele, nici vehiculul său electoral încropit în câteva luni nu au deloc identitate politică.

Partidul prezidențial nu este nici de stânga, nici de dreapta. Inițiativa creării sale, ca un soi de vehicul al unei reînnoiri a Franței și pentru lupta împotriva populismului, a fost lăudată la vremea respectivă. Însă timpul a dovedit că un asemenea construct fără identitate, format din dezertori din partidele tradiționale, nu poate rezista. În luna mai, partidul a pierdut majoritatea în Adunarea Națională (acum guvernul se bazează pe voturile deputaților MoDem și pe voturile unui grup de deputați gaulliști). Un grup de 17 deputați cu orientări de stânga au părăsit partidul și au creat grupul ”Ecologie, Democrație, Solidaritate”. ”Partidul a pierdut majoritatea absolută și se îndreaptă spre un dezastru în alegerile locale. Președintele a căzut în sondaje”, scrie The Economist.

Acoperirea alegerile locale din Franța este dovada duplicității presei de mainstream. Marile publicații acuzau guvernul conservator din Polonia pentru inițiativa (abandonată deja) de a organiza alegerile prezidențiale la termen, în luna mai, adică în plină pandemie. Însă aceeași presă nu a suflat o vorbă despre organizarea primului tur al alegerilor locale din Franța pe 15 martie, la trei zile după ce însuși Macron a anunțat primele măsuri de izolare socială și cu câteva inainte de impunerea unora dintre cele mai drastice restricții de deplasare din Europa. Turul al doilea a fost amânat până pe 28 iunie. Partidul prezidențial a avut și promite să aibă o prestație dezamăgitoare. Candidata La Republique En Marche la Primăria Parisului s-a clasat abia pe poziția a treia, iar primărița socialistă Anne Hidalgo își va păstra, cel mai probabil, scaunul. Este un semnal alarmant pentru partidul lui Macron, câtă vreme, așa cum scrie The Economist ”partidul există doar în Paris”. Mai mult, fostul ministru de Interne al lui Macron, Gerard Collomb (primar la Lyon), a decis să se alieze cu Republicanii în turul al doilea al localelor, din nou un semnal grav pentru președinte.

În guvern, lucrurile arată la fel de rău pentru Macron. Disputele sale cu premierul Edouard Philippe, și el un politician de dreapta (care candidează acum pentru primaria din Le Havre), s-au înmulțit cât timp economia Franței a fost închisă. Exterm de important este că Macron a căzut în sondaje în perioada de izolare socială, în timp ce premierul Philippe a crescut în ochii opiniei publice. Premierul începe să fie perceput ca un rival al președintelui, iar presa din Hexagon sugerează de săptămâni bune că Macron are în vedere schimbarea guvernului și orientarea executivului către stânga, prin numirea unui premier cu o istorie socialistă în spate.

Virajul către stânga este necesar, spun analiștii, pentru ca Macron să nu se confrunte cu un mare val de proteste. În 2019, protestele l-au făcut pe președinte să renunțe la reforma pensiilor – introducerea punctului de pensie în Franța, o reforma liberală contestata imediat în stradă (o reformă similară s-a făcut in România în urma cu zece ani, dar, cu toate acestea, imaginea țărilor din Est în presa străină rămâne cea a unei lumi tributarea socialismului vetust). Reformele propuse de Macron și lăudate la Berlin si Londra au fost criticate însă în țară, iar sindicatele l-au comparat pe Macron cu Margaret Thatcher, temându-se că una dintre marile sale mize ar fi privatizarea sistemului de sănătate. Pe fondul acesta, criza covid19 și criticile aduse de medici președintelui din cauza subfinanțării sistemului nu au făcut decât să-l arunce și mai jos în sondaje pe Macron. Este unul din motivele pentru care președintele își dorește să revină la imaginea sa de stânga – până la urmă, Macron a fost ministru în guvernul socialist al președintelui Francois Hollande.

Teama extinderii protestelor
Și peste toate se adaugă valul de proteste al progresiștilor din SUA, care s-a extins deja în Marea Britanie. Contextul din Franța este diferit, scrie presa franceză, care consideră că țara nu este una rasistă, că violențele împotriva imigranților sunt foarte rare. În plus, scrie Valeurs Actuelles, în Franța nu există ”teama de polițiști”, ci exact opusul – o populație care îi umilește pe oamenii legii. Mai mult, ”puterea, care la noi este dechisă către progresism, caută mai degrabă adaptarea, nu înfruntarea. A dat multe exemple, în special în timpul izolării sociale, când a aplicat dubla măsură: o fermitate mergând până la prostie cu francezii get-beget și o înțelegere mergând până la laxitate totală în cartiere”, scrie Valeurs Actuelles.

Însă Emmanuel Macron are motive să se teamă de extinderea protestelor progresiștilor și minoritarilor, pentru că Franța, spre deosebire de SUA este un stat centralizat, fără barierele politice ale statelor federale, iar protestele izbucnite într-o regiune se pot răspândi mai repede. Iar la acesta se adaugă atitudinea amintită a autorităților față de cei de la periferia metropolelor, atitudine care ar putea mai degrabă să-i încurajeze pe protestatari decât să-i tempereze.

Și, având în vedere criza prin care trec partidul lui Macron și președintele însuși, guvernul ar trebui să reflecteze la cuvintele lui Soljenițîn: ”Revoluțiile nu se bazează pe revendicări puternice, ci pe guvernările slabe”. Prin urmare, Emmanuel Macron ar trebui să fie chiar mai îngrijorat decât Donald Trump, iar poziția lui Dacian Cioloș de lider al grupului din PE al mișcării Renew Europe, bazată în mare parte pe eurodeputații francezi ai lui Macron, are toate șansele să-și piardă din influență.

 

blank