Politic, Stiri

Macovei, despre dosarul Şova: Valoarea contractelor a crescut nejustificat după venirea lui Ponta.

Valoarea contractelor pe care Dan Şova le avea cu Complexele Energetice Turceni şi Rovinari a crescut brusc după ce Victor Ponta a devenit partener al societăţii. O spune europarlamentarul Monica Macovei, care vorbeşte despre o adevărată reţetă prin care politicienii avocaţi se înfruptă din banii publici.

monicaluiza_macovei1_rsz_96450500

„După ce a avut aceste contracte cu Turceni şi Rovinari, brusc valoarea acestora a crescut după ce Ponta a devenit partener la firma de avocatură Şova. Din acel moment, valoarea contractelor a crescut prin acte adiţionale brusc şi fără justificări. Foarte mult. Vorbim de complexe energetice din Gorj, unde Ponta e deputat. Are influenţă acolo. Deci asta e o metodă prin care banii publici se duc în buzunarele unor politicieni. Schema e următoarea: sunt avocat, mă fac politician, apoi fac contracte cu instituţiile publice. Şi sumele sunt foarte mari. Erau sume enorme”, a spus europarlamentarul PDL Monica Macovei, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova este urmărit penal. Acesta a fost chemat, miercuri dimineaţă, la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, ancheta vizează contractele pe care fosta sa casă de avocatură le-a avut cu societăţile energetice Rovinari şi Turceni.

blank