M-am gândit că e potrivită acum şi aici, poezia lui Adrian Păunescu „Mor actorii”, Vă cer o clipă de ragaz ca să o citiţi.

Mor actorii

Câinii mortii reîncep sa latre,
Cinici, pofticiosi, nerabdatori,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte buna, domnilor actori !

Ce se-ntâmpla seamana teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În aceasta tara mor actorii
Regretati de propriile roluri.

Tineri si batrâni, la garderoba
Vin sa-si lase cea din urma haina,
Programati sa intre în spitale
Ca sa poata sa se stinga-n taina.

Nu mai vor aplauze si bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini si farduri,
Ar mai zabovi doar ca sa-si rupa
Propriile afise de pe garduri.

Mor actorii parasiti de public,
Teatrul însusi este o fantoma
si la catafalc le stau de garda
Rolurile care intra-n coma.

Ne-au facut sa plângem si sa râdem,
În momente bune sau mizere,
Astazi, cu privirea zavorâta,
Ei îsi joaca ultima tacere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla ca fara dânsii
Tragedia noastra e mai mare.

Adrian Paunescu