Luptătoarea
Sport

Luptatoarea Elizabeth Chihaia a prins un contract bun în SUA

Luptătoarea de origine română Elizabeth Chihaia se pregătește să revină în elita wrestlingului de peste Ocean. Dată afară din promoția World Wrestling Entertainment (WWE), sportiva cunoscută sub numele de scenă Scarlett Bordeaux ar putea reveni curând pe micile ecrane.

Pe 4 noiembrie 2021, Luptătoarea Elizabeth Chihaia fost victima celui de-al șaptelea val de concedieri de la WWE. Nici iubitul său, Karrion Kross, nu a scăpat. Compania avrea mari probleme financiare, așa că a fost nevoită să facă restructurări masive.
Luptătoarea
Acum, cei doi ar putea să se alăture promoției americane”All Elite Wrestling Dynamite” , sau prescurtat ”AEW Dynamite”. Una dintre cele mai cunoscute promoții din Statele Unite ale Americii.

Elizabeth și iubitul său, Karrion, au lăsat de înțeles, printre rânduri, că au ajuns la un acord cu AEW Dynamite. Chiar dacă nu au vrut să aprofundeze subiectul, fiind la o sesiune de autografe, cei doi s-au amuzat copios și au făcut eforturi de a rezista tentației.

Președintele AEW, Tony Khan, a recunoscut că promoția va realiza câteva ”semnături uriașe” în această perioadă, pentru a crea o concurență acerbă, conform wrestlinginc.com.

Cine este Elizabeth Chihaia?
Sportiva de origine română a luptat aproape un an și jumătate în WWE NXT, fiind considerată una dintre cele mai frumoase luptătoare din circuit.
Luptătoarea
Elizabeth s-a născut la Chicago, dar a trăit până la vârsta de patru ani la bunici, în România. S-a apucat de wrestling în 2012, iar încet, dar sigur, a avansat până a ajuns la nivelul de star internațional.

Este extrem de apreciată pe rețelele de socializare, unde are sute de mii de urmăritori. Doar pe Instagram are peste 650.000 de fani.

blank