International, Stiri, Ultima Ora

Lupta împotriva traficului de persoane, o prioritate a UE în 2015

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat vineri că lupta contra traficanţilor de persoane care folosesc „noi mijloace” pentru a intra în Uniunea Europeană va fi una dintre priorităţile UE în 2015, relatează AFP.  Declaraţia a fost făcută în contextul înmulţirii în ultima perioadă a cazurilor de nave-cargo ce transportă sute de imigranţi către Europa.

lupta-impotriva-traficului-de-persoane-o-prioritate-a-ue-in-2015-289449

”Comisia urmăreşte foarte atent situaţia cargoului Ezadeen din largul coastelor italiene şi salută eforturile autorităţilor italiene, cu sprijinul operaţiunii Triton coordonate de Frontex (Agenţia europeană pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale UE), pentru salvarea navei”, a spus reprezentantul executivului UE.

Autorităţile din Italia au preluat vineri controlul asupra unui cargo aflat în derivă în largul Calabriei. Nava, la bordul căreia se aflau 450 de imigranţi, fusese abandonată de echipajul său.

blank