Featured, Life

Luna viitoare, NASA anunță că un asteroid uriaș va trece, razant, pe langă Terra

Pe 29 aprilie, un asteroid cu un diametru cuprins între 2 și 3,5 kilometri va trece pe lângă Pământ, însă nu va lovi planeta noastră, anunță NASA. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, dimensiunea sa uriașă ar produce „efecte globale”, informează CNN.

Asteroidul este denumit 52768 și a fost descoperit în 1998. El va trece la aproape 6,5 milione de kilometri de Pământ, cu o viteză de 32.000 de kilometri pe oră.

Trecerea ar urma să aibă loc miercuri, 29 aprilie, potrivit Centrului NASA care se ocupă cu studierea obiectelor spațiale care ar putea intra în coliziune cu Pământul.

Asteroidul a fost calificat drept posibil periculos pentru ca va trece prin apropierea orbitei Pământului, dar nu este pe lista NASA de potențiale pericole viitoare. Acele obiecte sunt adunate și monitorizate de NASA prin sistemul Sentry – „un sistem automatizat de monitorizare a coliziunilor care scanează baza de date cu asteroizi pentru a detecta potențialele coliziuni cu Pământul care s-ar putea produce în următorii 100 de ani”.

52768 este cel mai mare asteroid care va trece pe lângă Pământ în următoarele luni, dar nu cel mai mare care a trecut pe lângă planeta noastră. Acesta este asteroidul 3122 Florence, care a trecut pe lângă planeta noastră pe 1 septembrie 2017. Florence va mai trece odată pe lângă Pământ pe 2 septembrie 2057, iar diametrul acestui asteroid poate atinge 7 kilometri.

 

blank