Politic

LUI OPRESCU II CURGE APA… NOVA!

sorin-oprescuDNA merge înainte cu un alt dosar Oprescu. Nu e vorba doar de Dosarul Oprescu în care a fost acuzat pentru luare de mită şi arestat, ci de unul nou nouţ, Dosarul Apa Nova.

Deja stenogramele scot în faţa aranjamentele şi traficul de influenţă care se petrecea la nivel de firme. Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (2 infracţiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, şi Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 – 2015, sunt acuzaţi de trafic de influenţă.

Potrivit surselor judiciare, probele administrate dovedesc existenţa unei înţelegeri de natură infracţională între Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian şi Berevoianu Costin, în sensul sprijinirii intereselor Grupului VEOLIA, în schimbul unor consistente sume de bani. În referat, procurorii oferă numeroase exemple de contracte fictive, cu zeci de firme implicate, prin care s-au oferit banii pentru traficul de influenţă.

blank