Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban: Votul pe moțiune nu trebuie dat în funcție de Congresul PNL

Zilele lui Florin Cîțu sunt numărate și nu prea. Moțiunea de cenzură întârzie să fie votată, iar șeful liberalilor Ludovic Orban spune și el că totul trebuie să se facă potrivit legii.

Întrebat miercuri la Parlament dacă se poate da un vot pe moțiune înainte de Congresul PNL, Ludovic Orban a răspuns:

„Votul nu trebuie dat în funcție de congres. Votul trebuie dat în funcție de termenele care sunt prevăzute în Constituție și în regulamentul ședințelor comune, iar aici termenul este prevăzut și în Constituție, și în regulamentul ședințelor comune. Moțiunea se dezbate după trei zile de la citire – și aici din cauza faptului că au vrut unii să amâne la calendele grecești dezbaterea și votul la moțiunea de cenzură a existat o decizie a Curții Constituționale care a impus celeritate în stabilirea datei, adică la o dată cât mai apropiată de data de trei zile, și nu a permis, v-am zis, procrastinarea, adică o amânare nejustificată. Există o decizie clară a Curții Constituționale conform căreia, după citire, moțiunea de cenzură trebuie dezbătută și votată într-un termen rapid după trei zile”.

blank