Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban sprijinit până în prezent de 17 organizații ale PNL pentru a obține un nou mandat de președinte al partidului

Organizațiile fidele lui Ludovic Orban fac declarații publice pentru a anunța susținerea acestuia pentru un nou mandat de președinte ale PNL. Florin Cîțu se întâlnește cu primarii partidului, chiar dacă încă nu recunoaște că vrea să candideze.

17 organizații PNL și-au declarat susținerea pentru Ludovic Orban: București, Iași, Hunedoara, Caras Severin, Maramureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sector 3 București, sector 2 București, Mureș, Teleorman, Bistrița, Ilfov, Prahova, Tulcea și Dolj. În schemă ar mai intra și acele organizații unde Orban are oameni de încredere: sector 1 București, sector 5 București, sector 6 București, Dâmbovița, Slobozia, Ialomița, Brăila, Satu Mare, Neamț, Mehedinți, Vâlcea, Timiș (12 organizații).

Cei care încă nu-l susțin oficial pe orban sunt din Cluj, Bihor, Sibiu, Sălaj, Arad, Alba, Suceava, Giurgiu, sector 4 București, Gorj, Timiș și Constanța (in total 13 organizații).

Întrebat în repetate rânduri de presă dacă dorește să candideze pentru funcția de președinte al PNL, Cîțu a spus că este prea devreme pentru o discuţie în acest sens, fără a nega însă această posibilitate.

După ce în urmă cu aproximativ o lună, organizație PNL a Sectorului 3 saluta public decizia lui Ludovic Orban de a candida pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, anunțând că-i va acorda tot sprijinul în sensul acesta, a venit rândul Organizației PNL Vrancea să facă același lucru.

Conducerea PNL Vrancea a transmis vineri seara, printr-o scrisoare oficială, că în BPJ s-a decis susținerea lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal: „ținându-se cont de rezultatele politice obținute în timpul mandatului exercitat în calitatea sa de Președinte al Partidului Național Liberal”.

Presa au informat că astfel de „scrisori” de susținere din partea organizațiilor PNL din teritoriu vor curge în perioada următoare, fiică Ludovic Orban este respectat de majoritatea liberalilor și are scopul de a-i demobiliza pe adversarii săi, care par că s-au repliat în jurul premierului Florin Cîțu pe care-l încurajează să candideze la președinția PNL.

„Dacă mai vin scrisori de susținere din partea a cel puțin 10 organizații din terioriu, e evident că un eventual contracandidat al lui Orban nu prea va mai avea curaj să intre în competiție”.

Organizațiile controlate de oamenii lui Ludovic Orban (Organizația Sectorului 3 – Antonel Tănase, Organizația Vrancea – Ionel Dancă), nu vin cu nicio surpriză prin faptul că-și anunță deschis susținerea pentru președintele PNL, dar ieșirea în sine e considerată o strategie având în vedere că declarațiile publice trebuie să demonstreze concentrația de putere din zona președintelui PNL, aspect care-l poate ajuta să negocieze mai ușor și cu primarii din țară, oamenii care constituie grosul delegaților de la Congresul PNL.

Nu întâmplător, Orban a anunțat recent că la mijlocul anului va fi lansat un nou program de finanțare pentru proiectele de dezvoltare derulate de primari, de tipul vechiului PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), invitându-i pe aceștia „să fie pregătiți”.

 „Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea a luat astăzi, în unanimitate, decizia de susținere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de lider al partidului. Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a supus dezbaterii acest subiect în cadrul ședinței BPJ, iar liberalii vrânceni au votat cu toată încrederea ca filiala să fie alături de Ludovic Orban în demersul pentru câștigarea unui nou mandat. Înaintea alegerilor anterioare, PNL Vrancea a fost prima filială liberală din România care și-a anunțat susținerea pentru actualul și viitorul președinte, așa că ne menținem pe aceeași linie de seriozitate și încredere pe care am adoptat-o și până acum. La ședința de astăzi parlamentarii liberali de Vrancea, deputații Ion Ștefan și Ionel Dancă, au evidențiat rolul extrem de important pe care Ludovic Orban l-a avut în susținerea proiectelor de investiții care au vizat Vrancea în ultimii ani. De altfel, fostul ministru Ion Ștefan l-a avut ca partener pe președintele PNL Ludovic Orban, pe care a contat de fiecare dată atunci când a luat decizii favorabile proiectelor ce au vizat și vizează dezvoltarea județului.”, a transmis conducerea PNL Vrancea.

Scrisoare de susținere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru funcția de președinte al PNL, transmisă de organizația Vrancea:

„Luând în considerare prevederile Statutului Partidului Național Liberal privind organizarea Congresului Partidului Național Liberal în 2021,

Ținând cont de rezultatele politice obținute în timpul mandatului exercitat în calitate de Președinte al Partidului Național Liberal de către Ludovic Orban, de la alegerea în această funcție în cadrul Congresului din 2017 până în prezent, respectiv:

  • Victoria răsunătoare și câștigarea alegerilor pentru Parlamentul European și a Referendumului pentru Justiție inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis, în data de 26 mai 2019,
  • Demiterea Guvernului PSD prin moțiune de cenzură în octombrie 2019 și învestirea unui Guvern format de Partidul Național Liberal, condus de președintele partidului, Ludovic Orban, în data de 4 noiembrie 2019,
  • Câștigarea alegerilor pentru Președinția României de către candidatul Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, în data de 26 noiembrie 2019,
  • Câștigarea alegerilor locale din data de 28 septembrie 2020 prin alegerea în funcție a 17 președinți de consilii județene, 1240 de primari și a Primarului General al Municipiului București susținut de PNL,
  • Formarea unui nou Guvern și a unei majorități parlamentare după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, în care PNL are o pondere de 55% în coaliția de guvernare și deține funcția de Prim-ministru al României și de Președinte al Camerei Deputaților.

Având în vedere rezultatele obținute de Guvernul PNL condus de Prim-ministrul Ludovic Orban în parteneriat cu Președintele României, Klaus Iohannis, în cea mai dificilă perioadă de guvernare pentru România din ultimii ani, care au dus la protejarea vieții și sănătății românilor în fața pandemiei de COVID-19, salvarea economiei și a locurilor de muncă afectate de criza sanitară precum și la schimbarea modelului de dezvoltare a României prin cele mai mari investiții în infrastructură, sănătate și dezvoltare locală, prin atragerea de fonduri europene și digitalizarea accelerată a administrației publice.  (…) Susținem continuarea mandatului de Președinte al Partidului Național Liberal de către Ludovic Orban ca o garanție pentru coeziunea internă și coerența politică a partidului, pentru consolidarea celui mai puternic partid de dreapta din România și asigurarea susținerii politice necesare pentru Guvernul condus de Partidul Național Liberal în parteneriat cu Președintele României, Klaus Iohannis, astfel încât să răspundă așteptărilor și nevoilor oamenilor în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea României și reforma marilor sisteme publice. (…)”

blank