Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban, replică pentru Florin Cîțu: ‘Eu nu număr filiale. Eu număr membrii PNL. Eu am capacitatea de a duce PNL la victorie în 2024’

Ludovic Orban s-a dus la Gorj, unde Florin Cîțu se bazează pe voturile gorjenilor pentru a tranșa disputa din PNL. De altfel, Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, este susținătorul lui Cîțu. Tot el candidează, fără adversar, pentru un nou mandat.

Ludovic Orban i-a transmis contracandidatului său că el nu numără filialele, ci membrii din PNL pentru a-și păstra postul de președinte al PNL.

”Eu nu număr filiale. Eu număr membrii PNL, pentru că contează opțiunea fiecăruia. Voi aveți opțiunea de a schimba PNL. Gândiți cu mintea, cu sufletul, cu inima și luați cea mai bună decizie pentru PNL.

Îmi cer scuze că nu i-am adus pe toți cei care m-a susțin la fiecare conferință județeană. Dacă i-aș aduce la fiecare conferință, ar fi foarte mulți cei care ar dori să vorbească. Contați pe mine căci eu am capacitatea de a duce PNL la victorie în 2024.”, a precizat Ludovic Orban la Târgu-Jiu.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a mai menționat că pentru judeţul Gorj este necesar un program de dezvoltare.
 
”În ceea ce priveşte Gorjul, trebuie să construim un program de dezvoltare al Gorjului. Vom avea resurse la dispoziţie din POR, din PNRR, din Fondul pentru o Tranziţie Justă, trebuie să gândim la nivel guvernamental, la nivel local nişte programe foarte serioase pentru a da o şansă la dezvoltare Gorjului. Sigur că acum Virgil Popescu se bate să se aprobe planul de restructurare la Complexul Energetic Oltenia astfel înct să putem să asigurăm un viitor Complexului Energetic Oltenia. Pe de altă parte trebuie să găsim idei, programe soluţii, să atragem investiţii. Guvernul trebuie să sprijine toate proiectele de parcuri industriale. Este vital să creăm parcuri industriale. Trebuie să utilizăm resursele pe care le avem. De ce să nu construim o fabrică de baterii aici pentru că grafit există în Gorj, mână de lucru există, totul e să găsim investitorul care să construiască o fabrică de baterii. De ce să nu fructificăm resursele naturale pe care le are judeţul Gorj. Judeţul Gorjeste unul dintre cele mai frumoase judeţe”, a declarat Orban.
 
Ludovic Orban a amintit că el este ”autorul” Transalpinei şi că susţine crearea unui program guvernamental netru domeniul schiabil din Parâng. 
 
”Ştiţi că nu mă mai premiază decât din când în când domnul  Dumitru Leuştean, pentru că am fost autorul Transalpinei, dar acolo este un proiect extrem de important de dezvoltare pentru tot arealul din zona  respectivă. Trebuie sprijinit la nivel guvernamental tot domeniul schiabil din Parâng, trebuie susţinute toate proiectele de dezvoltare turistică din zona respectivă. În timp, trebuie să generăm noi industrii, noi investiţii care să fie în pas cu lumea. Mineritul de lignit reprezintă o activitate care e din ce în ce mai depăşită. Noi trebuie să găsim soluţii şi dealtfel le-am şi găsit în timpul guvernării în proiectele de restructurare a Complexului Energetic Oltenia”, a declarat Orban.
blank