Ludovic Orban
Featured, Ultima Ora

Ludovic Orban: Nu cred că există neapărat o legătură directă între adoptarea modificării legilor justiţiei şi ridicarea MCV

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat că nu crede că există o legătură directă între adoptarea modificărilor la legile justiţiei şi decizia de a fi ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România.

Ludovic Orban: Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea efectivă a vreuneia sau a alteia dintre legi şi decizia de încetare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Oricum evalaurea se va face, după informaţiile pe care le avem, în luna iunie şi până atunci avem timp să ajungem la o formă unanim acceptată de coaliţie astfel încât proiectele să fie adoptate în Guvern şi să înceapă dezbaterea parlamentară.

Pe 23 martie, Ministerul Justiţiei anunţa, după o discuţie a ministrului Stelian Ion cu experţi ai Comisiei Europene, menţiona că aceştia au apreciat că „există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”.

„Apreciem cooperarea cu instituţiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia, la nivelul Uniunii Europene. În funcţie de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene, citaţi în comunicatul de presă al MJ.

Franţa estimează că este încă prematură ridicarea MCV pentru România şi Bulgaria, relevă un raport al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez pe tema situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană.


blank