Ludovic Orban
Politic

Ludovic Orban nu a primit invitație la Cotroceni. Klaus Iohannis a oficializat ruptura dintre PNL și partidele de dreapta

Este războiul iernii în politică!  Ludovic Orban și Klaus Iohannis au fost colegi și aliați, s-au ajutat reciproc să ajungă în cele mai înalte funcții, dar acum sunt la cuțite. Decizia președintelui, venită chiar de 1 Decembrie, a umplut paharul umilinței. Cum va arăta răzbunarea lui Iohannis se întreabă toată lumea.

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, nu a primit invitație de la Klaus Iohannis la recepția organizată, de Ziua Națională, la Palatul Cotroceni. Deși Ludovic Orban, ca lider al PNL, l-a susținut pe Klaus Iohannis la alegerile pentru cel de-al doilea mandat prezidențial, relațiile dintre cei doi s-au răcit foarte mult. Aceasta în condițiile în care, Iohannis l-a preferat pe Florin Cîțu la conducerea PNL, punând umărul la înlăturarea lui Orban,

Președintele Klaus Iohannis nu l-a invitat și pe fostul lider al PNL, Ludovic Orban, la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a României, la Cotroceni. În calitate de președinte al Forței Naționale, partid desprins din PNL, după alegerile interne pierdute în fața lui Florin Cîțu, Ludovic Orban a ales să petrează Ziua Unirii la Alba Iulia.

În acest context, el a declarat că nu a primit o invitație, așa cum ar fi fost normal, protocolar, ca președinte de partid, la Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale. Acest lucru, spune Orban, nu îl deranjează, dar arată că președintele Klaus Iohannis nu a depășit momentul rupturii dintre cei doi, după congresul din 2021.

„Eu nu am primit invitaţie la Cotroceni şi asta este o probă de proastă creştere din partea unui preşedinte care trebuie să fie al tuturor românilor, ca de Ziua Naţională, la un eveniment organizat la Cotroceni, să aibă proasta creştere şi să sfideze spiritul zilei de 1 Decembrie ignorând liderii opoziţiei. Probabil îşi imaginează că a cumpărat pentru sine Palatul Cotroceni, nu e precum sunt casele pe care le-a dobândit. E cu chirie la Cotroceni şi are obligaţia să respecte toţi cetăţenii români. Eu nu sunt nici supărat, nici revoltat că nu ne-a invitat”, a declarat Ludovic Orban.

Reprezentanții Opoziției nu au fost primiți la Cotroceni

Nici fostul președinte Traian Băsescu nu a primit invitație pentru a lua parte la recepția de la Cotroceni, organizată de Administrația prezidențială, cu prilejul Zilei Naționale a României. Șeful statului, Klaus Iohannis a ales în acest an să organizeze un eveniment doar cu reprezentanții Puterii, a partidelor din arcul guvernamental. El l-a chemat inclusiv pe Ion Iliescu, fostul lideri al PSD. În schimb, nu au fost invitați Cătălin Drulă, preşedinte USR și nici Traian Băsescu, predecesorul său la conducerea României, potrivit antena3.ro.

Klaus Iohannis a oficializat, astfel, ruptura care există la nivelul clasei politice, între PNL, partid pe care îl reprezintă, chiar dacă neoficial, și celelalte formațiuni de dreapta, lăsate în opoziție, USR, PMP, Forța Dreptei. Pe de altă parte, din punct de vedere politic, acest refuz semnalează și izolarea în care se află PNL pe scena politică. Liberalii au ratat fuziunea cu ALDE, dar și o apropiere de PMP condus de Eugen Tomac. În schimb, se constată o apropiere, din ce în ce mai strânsă, între USR, Forța Dreptei și PMP.

Izolarea de pe scena politică și ruperea tuturor punților cu celelalte partide de dreapta, nu va fi de bun augur pentru PNL, în perspectiva alegerilor din 2024. Liberalii vor rămâne la mâna PSD, în continuare, iar acest lucru va duce la îndepărtarea electoratului propriu.

Ludovic Orban, despre unirea cu Moldova

În acest context, Ludovic Orban a vorbit și despre oportunitatea unirii României cu Basarabia, o teză vehiculată în ultimul timp. Orban a spus că un asemenea demers se face în mai multe etape.

„1 Decembrie a fost încununarea unui proces de întregire a ţării. Transilvania a fost ultima alipită trupului ţării, Basarabia a fost prima pe 27 martie, a urmat Bucovina pe 28 noiembrie şi Transilvania, Banatul si Crişana pe 1 Decembrie. Basarabia este România. Daţi-mi voie să nu comentez informaţia apărută pe surse, care nu a fost confirmată oficial pe un subiect aşa delicat cum e subiectul reîntregirii României”, a mai precizat Ludovic Orban.

Fostul președinte al PNL, în prezent lider al Forței Dreptei spune că unirea dintre România și Republica Moldova nu este atît de ușor de realizat. Aceasta ar fi posibilă doar în condițiile unor acțiuni susținute, atât la nivelul celor două state, cât și la nivel internațional. Un asemenea demers are nevoie de o recunoaștere la nivel internațional, iar acest lucru nu se reușește decât prin demersuri diplomatice susținute.

„Nu cred că trebuie să ia cineva steagul unirii, unirea trebuie să se facă dacă este posibilă, iar pentru asta este nevoie de acțiune, atât în relaţiile dintre cele dou ţări surori, cât şi de o acţiune la nivel diplomatic internaţional pentru recunoaşterea oricărui proces de unire. Este legitim obiectivul revenirii României în fruntariile sale naturale, dar să nu ne aruncăm fără să existe temeiuri solide”, a spus Ludovic Orban la România TV.

blank