Preşedintele PNL şi candidat pentru un nou mandat în fruntea partidului, Ludovic Orban, a vorbit, vineri, la Alba-Iulia, în discursul său, despre cum a ”pus ochii” pe Mircea Hava, liderul liberal din Alba, dar a transmis un mesaj şi susţinătorilor contracandidatului său, Florin Cîţu care ”ar trebui să citească un pic de istorie recentă” şi care nu fac altceva decât să repete ceea ce spune PSD. Orban a mai afirmat că îi plac bărbaţii luptători, oamenii care au anvergură politică.
”Am pus ochii pe Mircea Hava şi pe Ghiţă Falcă încă din 2012. Şi am să vă spun de ce. După guvernarea domnului primar, în alegerile locale, în luptă cu USL, singurele judeţe în care PDL a reuşit să câştige atât preşedinţia Consiliului Judeţean, cât şi Primăria municipiului reşedinţă de judeţ au fost Alba şi Arad. O performanţă extraordinară în condiţiile în care, dacă ne uităm la scorul politic, la locale a fost cam de 20 la sută şi s-au pierdut peste 16 fiefuri în care PDL în 2008 câştigase alegerile. Pentru mine a fost o onoare ca la Congresul din 2017 să am în echipa de conducere pe Mircea Hava ca prim-vicepreşedinte şi pe Ghiţă Falcă ca vicepreşedinte pentru că vă mărturisesc, i-am apreciat încă din perioada în care erau în PDL şi am avut parteneri extrem de serioşi, parteneri de la care am avut de învăţat”, a declarat Ludovic Orban, vineri seara, la Conferinţa judeţeană de alegeri de la PNL Alba.
Orban a subliniat că la Alba PNL nu s-a aliat cu PSD, în 2012.
”Singurul judeţ în care PNL nu s-a aliat cu PSD la Consiliul Judeţean a fost judeţul Alba, unde s-a făcut o majoritate în Consiliul Judeţean şi dacă şin bine minte şi în Consiliul Municipal între PDL şi PNL”, a declarat Orban.
Liderul liberal a mai afirmat că s-au spus multe despre el, dar că el are încredere în colegii săi liberali, însă cei care spun că PNL a pierdut alegerile duc mai departe mesajul PSD.
”Sigur că se spun multe despre mine, dumneavoastră ştiţi să judecaţi şi am încredere în dumneavoastră. De la începutul campaniei am aflat ba că nu am benzină, ba că m-am comportat ca un mascul Alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea, ba că am pierdut alegerile. Ştiţi cine mai spune că am pierdut alegerile parlamentare de trei ori pe zi? PSD, dragii mei. Noi nu am pierdut alegerile, noi am dus PNL la guvernare pe poziţia de principal partid de guvernământ”, a declarat Orban.
Orban a mulţumit divinităţii că PNL a guvernat România în perioadă de criză
”Nu putem să facem abstracţie că noi am guvernat România şi mulţumesc Lui Dumnezeu că ne-a oferit această ocazie să fim noi cei care să guvernăm România în cea mai grea perioadă de după Al Doilea Război Mondial, în condiţii de pandemie, secetă, inundaţii, prăbuşire economică şi am scos ţara la liman pentru că noi am fost aceia care am reuşit să dăm jos PSD, prima oară când o formaţiune politică de dreapta dă jos un guvern provenit din fostul FSN şi am reuşit să scoatem ţara la liman. Putem fi mândri fiecare dintre noi de această realizare excepţională. Şi faptul că astăzi România este printre economiile care îşi revine cel mai repede se datorează în mare parte acestei realizări remarcabile şi anume aceea că PNL a fost la guvernare în perioada cea mai grea. Deci noi suntem la guvernare”, a declarat liderul PNL.
Ludovic Orban a avut un mesaj şi pentru susţinătorii contracandidatului său, Florin Cîţu.
”L-am auzit pe un alt coleg care ar trebui să citească un pic de istorie recentă că preşedintele care pierde alegerile îşi dă demisia că aşa s-a întâmplat în PNL dintotdeuna. Eu vă spun că nu e aşa. În PNL, preşedinţii care au dus partidul la guvernare şi-au reînnoit mandatul. Preşedinţii respectivi sunt Mircea Ionescu Quintus, care a dus partidul la guvernare după alegerile din 1996, Călin Popescu Tăriceanu, care şi-a reînnoit mandatul în 2005, după ce fusese preşedinte interimar. Deci să nu vorbim despre istorie, nici măcar recentă, dacă nu cunoaştem această istorie recentă. Eu vă spun că este rău să vorbeşti toată ziua despre faptul că PNL a pierdut alegerile ca să dai o justificare de ce trebuie preşedintele PNL să nu mai fie preşedinte. Noi nu facem altceva, prin această afirmaţie repetată public de susţinători ai domnului Cîţu, decât să repetăm ceea ce spune PSD. Să spui că PNL nu este cel mai puternic partid din România este iarăşi o mare greşeală. Noi suntem în momentul de faţă, principalul partid de guvernământ, partidul care deţine din cele patru funcţii importante în stat, deţine trei. Asta este realitatea politică a PNL”, a declarat Orban.
Ludovic Orban a afirmat, în final că personal are o preferinţă în privinţa rezultatului alegerilor de la Alba şi că întotdeuna i-au plăcut luptătorii.
”Sigur că am o peferinţă, preferinţa izvorăşte din sinea mea. Mie întotdeuna mi-au plăcut bărbaţii, mi-au plăcut luptătorii, întotdeuna mi-au plăcut oamenii care au anvergură politică, oamenii care au curajul să îşi asume riscul, să spună lucruri incomode, chiar şi atunci când au de pierdut în plan personal. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au forţă, oamenii care au putere de penetrare şi oamenii care au curajul să spună nu, atunci când trebuie să spună nu. Şi să spună da, atunci când trebuie să spună da”, a declarat Orban.