Ludovic Orban a afirmat marţi, întrebat despre informaţiile potrivit cărora filiala PNL Cluj îl va sprijini pe Florin Cîţu la şefia partidului, că deocamdată premierul nu şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii. El şi-a exprimat convingerea că va câştiga un nou mandat la conducerea PNL.

„Dacă sunt filiale care au luat o decizie de susţinere, asta nu înseamnă că toţi delegaţii o să voteze cu mine. De asemenea, dacă sunt filiale care nu au luat decizii de susţinere, asta nu înseamnă că eu nu am susţinători în Cluj. La Congresul trecut, readuc aminte că PNL Cluj nu a fost printre filialele care m-au sprijinit şi eu de la Cluj am luat cel puţin o treime din voturile delegaţiilor de la Cluj, pentru că eu cunosc personal toţi primarii PNL, consilierii judeţeni, nu vorbesc despre parlamentari, conduceri judeţene şi, în cooperarea, acţiunea noastră comună în ultimii zeci de ani, am arătat că sunt un om de încredere”, a declarat Ludovic Orban, chestionat marţi la Parlament dacă PNL Cluj îl susţine pe Florin Cîţu la şefia partidului.

Acesta a adăugat că nu este o noutate că preşedintele CJ Cluj Alin Tişe îl critică.

„Asta este ştirea care s-a dat pe câteva site-uri de ştiri – o primire rece. Este adevărat că m-a înjurat Tişe din nou. Dar ce este rău în asta? Domnul Tişe, de patru ani de zile, de când a picat lamentabil în faţa Ralucăi Turcan în competiţia de prim vicepreşedinte, îmi poartă sâmbetele. Eu nu i-am purtat sâmbetele, pentru că apreciez activitatea lui administrativă şi opiniile sale politice le-am trecut întotdeauna în plan secund. În ceea ce priveşte susţinerea pe care o pot obţine în filiala Cluj, este o susţinere importantă, sunt foarte mulţi oameni care au încredere în mine. Faptul că domnul Tişe a dat declaraţii, aşa cum a dat, nu este nimic nou şi nu afectează, din punctul meu de vedere, poziţionarea delegaţiilor de la Cluj”, a explicat Orban.

Liderul PNL a mai spus că prim-ministrul Florin Cîţu nu a anunţat încă dacă va candida pentru şefia formaţiunii.

„Deocamdată domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului. Cum poate cineva să-l sprijine pe domnul Cîţu pentru preşedinţia partidului, dacă domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura? Este o întrebare retorică. În momentul în care m-am înscris pentru preşedinţia partidului, m-am înscris pentru că sunt convins că voi câştiga. âââ Echipa mea este PNL”, a completat Ludovic Orban

El a mai anunţat că, potrivit statutului PNL, candidatura la şefia partidului va fi pe baza unei moţiuni.

„Evident că voi sprijini pe funcţiile de conducere de la nivel naţional candidaţi, după cum, aşa cum am procedat şi data trecută, nu am vrut să ocup toate funcţiile de conducere doar cu candidaţi care m-au sprijinit pe mine, am lăsat locuri libere la competiţie şi pentru cei care nu m-au sprijinit”, a concluzionat preşedintele PNL.