Ludovic Orban
Politic

Ludovic Orban: Cîţu îşi merită soarta, am spus de la început că va fi sacrificat. Eu nu dau cu piciorul în oameni căzuţi la pământ

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, la Realitatea TV, că Florin Cîţu îşi merită soarta, şi a arătat că i-a spus când a propus excluderea sa din partid că în curând nu va mai fi nici premier şi nici preşedintele PNL, fiind sacrififcat de preşedintele Klaus Iohannis. Orban a vorbit şi despre viitorul partid pe care îl va înfiinţa, afirmând că se testează 7 sau 8 nume ale formaţiunii.

”Eu nu dau cu piciorul în oameni căzuţi la pământ. (…) Îşi merită soarta, de la început nu a fost decât o unealtă, un biet pion, am spus de la început că va fi sacrificat,înn momentul în care Iohannis şi grupul care a planificat toată aceatsă ticălăşie va considera că se poate dispenda de el. I-am şi spus când a propus excluderea mea că în curând nu va mai fi premier şi nici preşedintele partidului”, a spus Ludovic Orban despre preşedintele PNL.

Întrebat dacă noul său partid se va numi Forţa Naţională, Orban a spus că a făcut deja o primă discuţie cu parlamentarii care îi sunt alături.

”Am identificat 7 sau 8 posibile nume, le vom testa, astfel încât să vedem care este cel mai potrivit”, a spus el.

Ludovic Orban a criticat şi intenţia PNL de a merge alături de PSD la consultările de la Cotroceni, afirmând că el nu s-ar fi dus cu acest partid. ”Dacă eram preşedintele PNL, nu acceptam să merg alături de PSD”, a spus el.

”Nu PSD omoară Partidul Naţional Liberal, ci Iohannis”, a mai declarat Orban.

Despre alegerea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier, Orban a spus că acesta ”a fost inclusiv în planurile preşedintelui şi după 6 decembrie, pentru că preşedintele are încredere în Nicolae Ciucă, pentru că ştie că acesta, fiind militar, nu îl ascultă decât pe el”.

Ludovic Orban a mai spus că a transmis după alegerile parlamentare, că el nu poate accepta să îl sprijine pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier, şi că ”un partid liberal nu poate sprijini un militar şi că nu e normal ca un om care toată viaţa lui a ascultat de ordine şi a dat ordine să ştie cum funcţioneze democraţia”.

Întrebat cine e acum ”generalul”, Orban a spus că în mod evident Klaus Iohannis. ”Cel puţin aşa crede el. (..) S-ar putea să existe alţi care îndreaptă evenimentele în direcţia respectivă şi să aibă alte obiective. Timpul o da dovedi, de obicei secretele nu durează foarte mult, mai ales ăn România”, a completat el.

Despre ce anume urmăreşte Klaus Iohannis, Orban a declarat: ”Probabil urmăreşte şi un obiectiv secundar, să scape nevătămat, în condiţiile în care dacă mâîne ar fi un referendum de demitere al preşedintelui, probabil peste 80% din populaţia României , dintre cei care ar veni la vot, ar vota pentru demiterea preşedintelui”.
udovic orban, pnl, psd, consultari, negocieri

blank