Ludovic Orban
Politic

Ludovic Orban anunță discuții cu Ilie Bolojan pentru reintegrarea Forța Dreptei în PNL

Ludovic Orban a declarat că poartă de mai mult timp discuții cu Ilie Bolojan privind reintegrarea liberalilor din Forța Dreptei în Partidul Național Liberal, în contextul rupturii dintre PNL și PSD.

Ludovic Orban  a afirmat că, în principiu, există o înțelegere pentru o „comasare prin absorbție” a Forța Dreptei în PNL, susținând că separarea dintre cele două formațiuni nu mai are justificare după ieșirea liberalilor de la guvernare alături de PSD.

„Noi, în principiu, ne-am înțeles în perspectivă pentru reintegrarea liberalilor din Forța Dreptei în Partidul Național Liberal. (…) În momentul în care PNL s-a eliberat de PSD, nu mai există niciun motiv ca să nu mergem împreună”, a declarat la B1 TV Ludovic Orban.

Nicușor Dan a terminat prima rundă de informale secrete. Ce urmează?

Fostul premier a reamintit că excluderea sa din PNL a venit după criticile formulate la adresa fostului președinte Klaus Iohannis și a conducerii liberale pentru readucerea PSD la putere.

În ceea ce îl privește pe Ilie Bolojan, Orban a apreciat că liderul liberal a salvat partidul după eșecul electoral de la alegerile prezidențiale și a explicat că acesta și-a concentrat energia pe funcția de premier, lăsând în plan secund reorganizarea internă a partidului.

Ciucu știe că există riscul ca PNL să se rupă și nu crede că Nicușor Dan a complotat împotriva lui Bolojan: Personal, aș vrea să-l văd pe Grindeanu premier măcar câteva luni!

„Dacă Bolojan nu accepta să preia conducerea PNL și să facă în ultima săptămână de parlamentare campanie, PNL scria cu o cifră”, a afirmat Orban.

Liderul Forța Dreptei a declarat că actuala clarificare politică dintre PNL și PSD reprezintă principala miză pentru Ilie Bolojan și a sugerat că liberalii ar putea funcționa inclusiv din opoziție.

Totodată, Orban a afirmat că nu exclude varianta unui guvern PSD-AUR, despre care spune că ar demonstra limitele formațiunii conduse de George Simion.

Mesaj comun transmis de Bolojan și Fritz: Răspunsul nostru la acțiunea distructivă a PSD. Am convenit să ne coordonăm pașii următori

„Poate n-ar fi rău pentru România să vadă un guvern PSD-AUR. Să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune și speranțele complet nejustificate”, a spus fostul premier.

Întrebat despre posibilitatea unui guvern tehnocrat condus de Anca Dragu, Orban a respins categoric scenariul și a susținut că nu există, în realitate, guverne apolitice.

„Nu există guvern tehnocrat. (…) Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România nu vor sprijini cu siguranță un guvern tehnocrat”, a declarat Ludovic Orban.