Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban: Angajații prefecturilor nu vor mai primi sporul de COVID!

Președintele Partidului Liberal Național Ludovic Orban a declarat în cadrul unei conferințe de presă faptul că angajații din Prefecturi nu vor mai primi spor COVID odată cu adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Ludovic Orban a precizat că există o decizie cu privire la sporul de 30% pentru prefecturi care nu va mai fi plătit odată cu adoptarea legii bugetului de stat pentru 2021. În mai multe județe din țară, angajații din Prefecturi au beneficiat pe durata pandemiei de un spor de 30% din salariul de bază. Situația a fost întâlnită în special în Dolj și Gorj. De acest sport nu au beneficiat și prefecții și subprefecții.

Angajații prefecturilor nu vor mai primi spor COVID

”Am discutat să se facă o analiză amplă a tuturor tipurilor de sporuri, dar nu am luat o decizie legată de sporuri deocamdată. Urmează ca pe baza acestei analize să se ia o decizie justă. Există o decizie legată de sporul de 30% care a fost dat prefecturilor şi care nu se va mai plăti odată cu adoptarea legii bugetului de stat”, a afirmat preşedintele PNL.

„Obiectivul nostru e să construim un buget care să respecte ţinta de deficit bugetar pe care am convenit-o, atât la nivel politic, cât şi în negocierile pe care le-am avut la nivel european. O ţintă de deficit în jurul procentului de 7%. De asemenea, să fie un buget în care să creştem investiţiile, un buget prin intermediul căruia să creştem absorbţia fondurilor europene. Exact ca şi anul trecut, ne-am propus ca 50% din investiţii să fie finanţate din fonduri europene nerambursabile. Am discutat şi anumite măsuri pentru restrângerea cheltuielilor, pentru că aici trebuie să fim foarte corecţi, atât Comisia Europeană, cât şi agenţiile de rating urmăresc nu numai atingerea ţintei de deficit pe care am negociat-o, ci urmăresc şi deficitul structural, adică evoluţia cheltuielilor pe termen lung. Ca atare, este clar că trebuie să realizăm şi o scădere a acestor cheltuieli prin care să arătăm sănătatea bugetară a economiei româneşti”, a completat Orban.

De asemenea, președintele Partidului Națioal Liberal a declarat că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022.

”Pensiile vor crește de la data de 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263, și anume: compensarea proporției de sută la sută a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflației și, de asemenea, creșterea puterii de cumpărare prin creșterea punctului de pensie cu 50 la sută din creșterea salariului mediu brut pe economie”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban în cadrul conferinței de presă.

blank