Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că a fost iniţiată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber – al cătrei mandat ar urma să se încheie în 2024 – precizând că în cel mult două săptămâni comisiile juridice urmează să analizeze această solicitare şi să prezinte un raport care să fie transmis plenului.

Ludovic Orban a declarat că această procedură a fost începută în legislatura trecută de către grupurile parlamentare ale PNL, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice.

„Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care în legislatura trecută a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, solicitarea grupurilor parlamentare formulată în legislatura trecută nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare. La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL. Urmează ca în termen de două săptămâni cel mult comisiile juridice să analizeze această solicitare, să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a afirmat Ludovic Orban.
Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.
Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.
Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.
Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, a fost numită în funcţie în iullie 2019.

Citeste si...
Vaccinul care vindecă tumorile canceroase va fi disponibil de anul viitor!