Ludovic Orban
Featured, Ultima Ora

Ludovic Orban a primit ”Premiul de excelenţă Ion I.C. Brătianu”, la Gala TNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, care candidează pentru un nou mandate, a primit, vineri seară, în cadrul Galei TNL ”Mircea Ionescu Quintus”, ”Premiul de excelenţă Ion I.C. Brătianu”. Orban le-a transmis tinerilor că mereu a fost alături de ei şi că în continuare va susţine tinerii să acceadă în funcţii administrative importante.

”Mă simt onorat de acest premiu şi vă spun că pentru mine, organizaţia de tineret a fost întotdeauna organizaţia în care m-am simţit cel mai bine şi de care m-am simţit întotdeauna cel mai apropiat. Este organizaţia în care indiferent de generaţii am crescut şi alături de care am încercat să fiu permanent pe măsură ce fiecare tânăr a pornit de la organizaţia de tineret a urcat treaptă cu treaptă în carieră”, şi-a început Orban discursul.

Ludovic Orban a subliniat că de la preluarea guvernării a urmărit promovarea de tineri liberali în diferite funcţii.

”Odată cu data de 4 noiembrie când am reuşit să preluăm guvernarea am urmărit sistematic promovarea de oameni din rândul organizaţiei de tineret la nivel de secretar de stat, preşedinţi de agenţii, vicepreşedinţi de agenţii. De asemenea, le-am solicitat miniştrilor secretari de stat să ia consilieri în cadrul cabinetelor lor, reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret. Am făcut acest lucru în primul rând pentru că ştiu că avem foarte mulţi oameniîn cadrul organizaţiilor de tineret şi în al doilea rând să ofer ocazia acestor tineri de valoare să capete experienţă administrativă, să aibă posibilitatea să se familiarizeze cu actul de guvernare şi să fie pregătiţi, de ce nu, în perspectivă să îşi asume şi ei rolul de conducere al ministerelor, agenţiilor, autorităţilor publice. De asemenea, la alegeri am încercat să susţin cât mai mulţi tineri cu şansă. Avem aici, în faţă, un exemplu, Bogdan, care a reuşit să câştige alegerile în cea mai mare comună, după ce un primar a plecat din PNL, şi cu un sprijin care ca să zic aşa, a fost foarte important de la nivel central”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul liberal le-a transmis tinerilor că printre ei se află viitorul preşedinte al PNL şi viitorul prim-ministru liberal al României.

”Stimaţi colegi şi colege, va veni rândul să preluaţi frâiele PNL. Fiţi convinşi de acest lucru şi fiţi convinşi că printre voi se găsesc şi viitorul preşedinte al PNL şi viitorul prim-ministru al PNL şi viitorii prim-vicepreşedinţi şi viitorii primari şi viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene. Căutaţi să fiţi din ce în ce mai buni, căutaţi să vă creşteţi abilităţile, căutaţi să înţelegeţi domeniile de activitate în care vreţi să vă perfecţionaţi, căutaţi să înţelegeţi mecanismul de luare a deciziilor şi căutaţi la momentul în care veţi fi pregătiţi să preluaţi aceste funcţii, să le giraţi cu cea mai mare răspundere şi cu cele mai bune performanţe”, a mai declarat Orban.

Ludovic Orban a promis, în încheiere, că va continua să susţină tinerii.

blank