Lucas Hernandez
Featured, Sport

Lucas Hernandez, condamnat la 6 luni de pușcărie. Vezi de ce

Lucas Hernandez (25 de ani) se confruntă cu probleme serioase în afara terenului de fotbal.

Jucătorul campioanei Germaniei a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare pentru că nu a respectat un ordin de restricție impus în 2017.

Lucas Hernandez de la Bayern va face apel după ce a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare
Campionul mondial a fost chemat pe 19 octombrie la Tribunalul 32 din Madrid, dată de la care va avea un termen de zece zile pentru a-și alege penitenciarul unde va executa sentința. În cazul unui refuz, el va fi căutat de autoritățile spaniole și încarcerat cu forța.

Conform celor de la Sky Sports, Hernandez a hotărât să facă apel împotriva deciziei luate. Totuși, este greu de crezut că se va lua o decizie până la 29 octombrie, astfel că sunt șanse foarte mari ca fotbalistul să ajungă după gratii, chiar dacă ulterior ar putea fi eliberat.

Evenimentul pentru care Lucas Hernandez a primit pedeapsa a avut loc în 2017
Evenimentul pentru care Lucas Hernandez a fost condamnat a avut loc în februarie 2017. La acea vreme, fundașul, care juca la Atletico Madrid, a fost protagonistul unui scandal în plină stradă cu soția sa, Amelia Lorente.

Apoi, potrivit publicației As, un tribunal din Madrid i-a condamnat pe ambii la 31 de zile de muncă în folosul comunității și ambii au primit un ordin de restricție. Li s-a interzis să se apropie unul de altul sau să comunice prin orice mijloace timp de șase luni.

În ciuda acestor pedepse, cei doi au decis să meargă împreună în luna de miere, iar apoi au fost depistați pe aeroportul Barajas, din Madrid, coborând dintr-un avion care venea de la Miami.

Lucas Hernandez a fost apoi arestat și pus la dispoziția Tribunalului Pentru Violența Împotriva Femeilor, din Madrid, care l-a eliberat ulterior. Soția sa, Amelia, a fost legitimată, dar nu a fost reținută, pentru că Tribunalul încă nu îi trimisese ordinul.

blank