Social, Stiri

Lovitură grea pentru Florin Călinescu, a pierdut şefia Teatrului Mic din Bucureşti

Florin Călinescu şi-a încercat din nou norocul pentru a reveni în funcţia de director general al Teatrului Mic din Bucureşti, însă astrele n-au fost de partea lui. A picat fără drept de apel la prima probă a concursului de management…

calinescu_21209700

După 13 ani petrecuţi în fruntea Teatrului Mic, actorul a picat, în această vară, examenul anual de evaluare, comisia din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti considerând că managementul său nu a adus rezultate suficient de bune încât să-i mai ofere încă patru ani de directorat. Drept urmare, conform regulilor jocului, postul a fost scos la concurs.

În ciuda faptului că mulţi dintre cei care cunoşteau culisele teatrului au fost de părere că Florin Călinescu ar trebui să se înscrie la acest concurs, considerându-l un bun manager, actorul a spus „pas”. Deşi postul de director de teatru în Bucureşti este dorit şi greu de găsit, în urma concursului organizat de Primăria Bucureşti a rămas în continuare vacant pentru că niciunul dintre pretendenţii la scaunul de manager n-a reuşit să ia peste 8, nota minimă necesară, conform legii, pentru câştigarea concursului. Drept urmare, tot conform prevederilor legale, Primăria Municipiului Bucureşti a organizat, la jumătatea lunii septembrie, un nou concurs. De această dată, Florin Călinescu s-a decis să participe şi a depus în ultimul moment un nou proiect de management. Surpriză însă, după prima etapă a concursului, aceea a analizei proiectelor scrise de management, actorul a picat cu brio primind puţin peste 6, notă care nu i-a permis să ajungă în runda finală. Surprizele însă nu s-au oprit aici pentru că, pe 24 septembrie, Primăria Bucureşti a anunţat câştigătorul: Mihai Dinvale, nimeni altul decât adjunctul lui Florin Călinescu în perioada în care acesta a fost director la Teatrul Mic.

blank