Lloyd Austin
International

Lloyd Austin: Activitatea militară a Chinei în apropiere de Taiwan este provocatoare și destabilizatoare

Exercițiile militare efectuate de armata Chinei în apropierea Taiwanului sunt „provocatoare şi destabilizatoare”, a avertizat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

„Observăm o presiune tot mai mare din partea Beijingului. Am asistat la o creştere continuă a activităţii militare provocatoare şi destabilizatoare în apropierea Taiwanului”, a declarat Lloyd Austin, citate de rfi.fr.

#UPDATE US Defence Secretary Lloyd Austin on Saturday blasted China’s „provocative, destabilising” military activity near Taiwan, a day after his Chinese counterpart warned him that Beijing will „not hesitate to start a war” if the island declares independence pic.twitter.com/cW7X8MovKT

— AFP News Agency (@AFP) June 11, 2022

Tensiunile dintre Washington și Beijing se intensifică în ceea ce privește Taiwanului democratic și auto-condus, pe care China îl consideră teritoriul său și a promis că îl va ocupa cu forța, dacă va fi necesar.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Chinei a reiterat vineri afirmaţiile făcute de ministrul Wei Fenghe: „Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata Chinei nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”.

Lloyd Austin le cere chinezilor să oprească orice acţiune care ar putea duce la destabilizatoarea securității în zonă.

China consideră că această insulă cu 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează şi a crescut presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani.

Anul trecut, Taiwanul a înregistrat 969 de incursiuni ale avioanelor de război chineze în ADIZ, potrivit AFP, mai mult decât dublul celor aproximativ 380 efectuate în 2020.

China a amenințat cu războiul

Vineri, chinezii au transmis un mesaj ferm, prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Ministerul Apărării, Wei Fenghe. Practic, Beijingul a amenințat cu războiul, pe modelul rusesc.

„Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”, a transmis purtătorul de cuvânt.

SUA, hotărâtă să se implice în conflictul din Taiwan

Potrivit Ministerului chinez al Apărării, Beijingul, care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său, „ar strivi” orice tentativă de independenţă.

De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a transmis lui Wei Fenghe că Beijingul ar trebui „să se abțină” de la orice provocări în regiune.

„SUA a reafirmat importanța păcii și a stabilității în Taiwan, o opoziție la modificări unilaterale ale status-quo-ului și a îndemnat China să se abțină de la orice nouă acțiune destabilizatoare”, a transmis Pentagonul.

China și SUA se bat în declarații pentru Taiwan

În ultimii ani, China a crescut presiunile în zona Taiwanului, o insulă pe care consideră că-i aparține, ca provincie istorică. Totodată, teritoriul de 24 de milioane de locuitori se află și în atenția SUA, care spune că „susține independența” Taiwanului, poziție care a creat din ce în ce mai multe contre în discurs, între Beijing și Washington.

China a efectuat astfel a doua cea mai mare incursiune a anului în Taiwan pe 20 mai, potrivit Taipeiului, cu intrarea a 30 de avioane în zona de identificare a apărării aeriene a insulei, dintre care 20 de vânătoare. De asemenea, la 23 ianuarie, 39 de avioane din China au pătruns în spațiul aerian din Taiwan, a amintit presa internațională.

blank