Showbiz

Liviu Vârciu: ”Mă mențin în formă, ca apoi să pot mânca gândaci”

Liviu Vârciu, cel despre care nea Mărin spune că este ca și fiul său, a trecut printr-o mulțime de peripeții în cadrul show-ului ”Poftiți în vacanță”, difuzat luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

blank

Alături de  Rona Hartner, Brigitte Sfăt, Șerban Copoț, Virgil Mănescu, Liviu Vârciu va avea o mulțime de sarcini în tabăra lui nea Mărin, unde 32 de copii ce provin din medii defavorizate vin pentru prima dată în viața lor într-o vacanță.

Așadar, pe lângă multele responsabilități pe care le primesc, cele cinci vedete au parte de muncă fizică din plin, dar şi de activități pe care le fac pentru prima dată. Obosit, abia trăgându-și sufletul, Liviu Vârciu mărturisește că nu exista loc mai bun în care să se fi antrenat pentru plecarea în Asia decât tabăra lui nea Mărin.

”Mi-a rupt șalele toată treaba asta. Dar e bine, mă antrenez aici pentru plecarea în Asia. Acum e un soi de dietă, știu că acolo voi mânca și gândaci”, spune Liviu Vârciu, care de câteva săptămâni a pornit în aventura ”Asia Express”, alături de coechpierul său Andrei Ștefănescu și alte șase echipe de vedete.

Cum reușește Liviu Vârciu să facă față tuturor provocărilor la care este supus de nea Mărin, dar și cum profita de fiecare ocazie să se răzbune, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

blank

blank