Liderii grupurilor politice din PE
Actualitate, Featured

Liderii grupurilor politice din PE îi cer lui Merkel și Von der Leyen condiționarea alocării fondurilor EU de respectarea statului de drept

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European (PE) îşi reafirmă voinţa de a condiţiona alocarea de fonduri europene de respectarea statului de drept de către statele beneficiare, vizând fără să le numească Ungaria şi Polonia într-o scrisoare adresată Germaniei, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului European, şi Comisiei Europene (CE), relatează AFP.

În colimatorul europarlamentarilor – care nu le numesc – se află Ungaria şi Polonia, care primesc subvenţii masive de la bugetul Uniunii Europene (UE), dar care se fac că nu aud îndemnurile Bruxellesului de a respecta independenţa justiţiei, libertatea presei şi drepturile minorităţilor.

”A venit timpul să accelerăm lupta împotriva eroziunii democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale chiar în centrul UE”, îndeamnă liderii Partidului Popular European (PPE, dreapta), Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), liberalilor şi verzilor în această scrisoare adresată cancelarului german Angela Merkel şi Ursulei von der Leyen, preşedinta CE, care gestionează bigetul plurianual al UE în valoate de 1.000 de miliarde de euro.

Eurodeputaţii urmează să se pronunţe asupra bugetului UE, asupra cărora s-au înţeles – odată cu planul de relansare economică postcoronavirus – cei 27 de lieri europeni la summitul maraton de patru zile din iulie.

Scrisoarea a fost făcută publică cu o zi înaintea începerii negocierilor, joi, între europarlamentari şi cele 27 de state membre UE, care urmează să conducă la un compromis cu privire la bugetul UE.

Parlamentul European a avertizat în iulie că nu va aproba versiunea bugetului UE aferent perioadei 2021-2027 pe care au primit-o.

Declaraţia finală a Celor 27 de la summitul UE din iulie este ambiguă în problema respectării statului de drept, iar premierul ungar suveranist Viktor Orban s-a felicitat de acest lucru.

Liderii grupurilor politice din PE insistă în scrisoare ca cele 27 de state membre să aprobe o propunere a PE din aprilie 2019, în care alocarea fondurilor europene este condiţionată de respectarea statului de drept.

Această propunere a fost blocată de către statele UE.


blank