Actualitate

LICITATIE PENTRU OBIECTELE DE COLECTIE APARTINAND LUI VADIM

Vadim 1Moştenirea strânsă de Corneliu Vadim Tudor în 65 de ani de viaţă va ajunge în casele unor colecţionari de rarităţi. Familia lui scoate la vânzare peste 300 de cărţi rare, manuscrise, icoane, scrisori şi portrete cu autograf ale unor personalităţi autohtone şi internaţionale, obiecte de cult, monede şi documente rare, semnături. Toate acestea vor fi vândute la licitaţie pe 24 noiembrie.

Aflaţi într-o situaţie financiară precară, fiica cea mare a lui Vadim, Lidia, şi soţia acestuia, Doina, au apelat la celebra casă Artmark.

„Toate loturile au potenţial pentru că au încărcătură istorică şi emoţională. Eu cred că bunurile în sine au o valoare apreciată de colecţionari, iar cei care le vor cumpăra nu o vor face neapărat fiindcă i-au aparţinut lui Vadim Tudor”, spune Valeriu Sângeorzan, director de comunicare al casei de licitaţii. La evenimentul din 24 noiembrie, găzduit de Hotelul Hilton din Bucureşti (ora 19.30), se vor vinde şi bunuri pe care Vadim le ţinea în biroul PRM din sediul evacuat cu mare scandal în ianuarie 2011.

blank