Liberalii
Featured, Politic

Liberalii vrea să înceapă deja negocierile pentru un nou guvern, după parlamanetare

Liberalii vrea să înceapă deja negocierile cu celelalte partide pentru componenţa cabinetului, convins că va câştiga alegerile.

Primele Ludovic Orban discuțiile vor fi purtate cu formațiunea condusă de Dan Barna.

Surse: Mesajul lui Orban pentru USR

Surse politice susțin că premierul Ludovic Orban le transmite membrilor USR că nu renunță nici în ruptul capului la două portofolii: Finanțe și Justiție.

De cealaltă parte, USR vine cu mari pretenţii, însă totul depinde de scorul pe care îl va obţine la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie.

Reprezentanţii USR spun că în sondaje au peste 20%, drept pentru care se pregătesc să ceară multe portofolii, iar liberalii se grăbesc să facă aceste negocieri chiar de a doua zi după alegeri.

De asemenea, vor fi discuţii şi cu PMP, în cazul în care partidul condus de Eugen Tomac va intra în Parlament. Nu vor întârzia negocierile nici cu cei de la UDMR, minorităţi. 

Când încep negocierile pentru formarea unui nou guvern

Liberalii se aşteaptă ca săptămâna viitoare, preşedintele Klaus Iohannis să cheme partidele la o primă rundă de discuţii.

Cel mai probabil, săptămâna viitoare va fi o primă rundă de negocieri, unde se va discuta despre crearea majorităţii, iar după 21 decembrie va avea loc a doua rundă.

Apoi, preşedintele Klaus Iohannis va veni cu o propunere de premier şi va cere şi votul de investitură în Parlament, pentru ca guvernul să se creeze rapid, după 21 decembrie.



blank