Economic, Stiri

Leul a luat-o la vale rău de tot! Culmea e că Mugur Isărescu a dat primele semnale că BNR vrea un curs mai mare

Cel mai ridicat nivel pentru euro din ultimele 7 luni

euro

Leul a coborât semnificativ în cursul zilei de joi, 9 ianuarie, până la nivelul de 4,5290 lei pentru un euro, mult mai scăzut decât cursul anunţat de BNR miercuri. Un curs la fel de scăzut pentru leu nu a mai fost din iunie 2013, deci în urmă cu 7 luni.

Leul a coborât de la un curs de 4,4979 lei-euro de miercuri, la un nivel de 4,5290 lei pentru un euro, cu 3,1 bani mai scăzut ecât la ultima cotaţie a BNR.

Dolarul american a ajuns joi la un nivel de 3,3267 lei/dolar, de la 3,3106 lei/dolar cât era cursul miercuri.

Cotaţiile monedei naţionale au revenit la 4,5 lei/euro în prima parte a zilei de joi, după ce miercuri au coborât sub 4,49 lei/euro, evoluţia de joi fiind influenţată de declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a afirmat că leul ar trebui să se deprecieze după măsurile de relaxare monetară.

Isărescu a afirmat miercuri că moneda naţională ar trebui să se deprecieze după reducerea dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la lei, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deşi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%.

„Oricum, fără să semnifice niciun nivel de intervenţie sau de altă natură, între 4,40-4,5 sunt 2%, cu mult sub 5% zona de echilibru, pe care o reconfirm acum. Într-un cuvânt, să lăsăm cursul să-şi facă datoria, pentru că el are un rol economic”, a completat Isărescu.

Potrivit dealerilor, mesajul guvernatorului a fost interpretat de piaţă că banca centrală îşi doreşte un curs mai mare.

Cotaţiile monendei naţionale au coborât sub 4,49 lei/euro în a doua parte a sesiunii de miercuri, deciziile BNR privind relaxarea monetară luând prin surprindere piaţa, majoritatea analiştilor anticipând în principal reducerea rezervelor minime obligatorii în lei.

După declaraţiile guvernatorului, cursul a urcat până la 4,4950 lei/euro la finalul zilei de miercuri.

La începutul sesiunii de joi, rata de schimb a atins un maxim de 4,5020 lei/euro, iar în jurul orei 10:30 operaţiunile se realizau la 4,4975 – 4,4985 lei/euro.

Banca Naţională a României a publicat miercuri un curs de referinţă în scădere, la 4,4979 lei/euro.

Rata de schimb a crescut cinci sesiuni consecutiv, iar marţi s-a plasat la 4,5010 lei/euro, reprezentând maximul din ultimele şase luni. O paritate mai ridicată decât cea de marţi a fost anunţată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost cotat la 4,5209 lei.

Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de la 3,6395 lei/franc la 3,6372 lei/franc.

Leul s-a depreciat însă faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar urcând la 3,3106 lei/dolar, atingând astfel cel mai ridicat nivel din 14 noiembrie.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi se plasau la 1-1,2%. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

 

 

 

blank