Comunicate de presa

LEMET, o nouă etapă din planul de investiții: a început  montarea unei centrale electrice fotovoltaice

LEMET, unul dintre liderii pieței de mobilă din România, a demarat montarea centralei electrice fotovoltaice care face parte dintr-un amplu plan de investiții în valoare de opt milioane de euro. Partener în acest proiect energetic, care mai presupune și instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile a trei dintre halele fabricii, este Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, unul dintre marii jucători din sectorul serviciilor energetice. Lucrările vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2022.

Centrala electrică va avea o putere instalată de 975,2 kWp și o producție medie anuală de energie electrică estimată la 1.082 MWh. După ce investiția va fi finalizată, Lemet va putea să-și asigure o mare parte din energia electrică consumată în activitatea de producție. Mai mult, fiind vorba de energie verde, emisiile de CO2 vor fi reduse cu peste 275 de tone pe an.

“Suntem bucuroși că am reușit să demarăm acest proiect, la care noi ținem foarte mult. Ne propunem să fim din ce în ce mai buni și mai eficienți, iar această investiție reprezintă un mare pas înainte. În plus, grija pentru oameni și protejarea mediului înconjurător fac parte din valorile noastre, așa că mizăm pe energia verde pentru a asigura un model de creștere sănătos și sustenabil. Nu în ultimul rând, suntem recunoscători Electrica Furnizare, un partener care ne-a ghidat cu răbdare în acest demers și, prin profesionalism și implicare, a făcut ca planurile noastre să devină realitate”, a declarat Alexandru Rizea, Director General LEMET.

2021 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru strategia de investiții a LEMET, care urmărește dezvoltarea continuă și garantarea celei mai bune calități. Nu mai puțin de opt milioane de euro au fost bugetate pentru construcția de noi spații de producție și showroom-uri, investiții în energie verde, în noi tehnologii și în digitalizare. Unele proiecte au fost deja implementate, cum ar fi construcția unei hale de producție în suprafață de 7.500 mp sau cele din sfera tehologiei, în timp restul, printre care se numără și construcția unui showroom cu o suprafață de 3.000 de metri pătrați în Câmpina, vor fi finalizate în prima parte a anului 2022.

“Suntem conștienți că doar investind permanent vom reuși să creștem sănătos și să ne menținem locul pe care l-am câștigat în industria mobilei. Încheiem în anul care va urma unul dintre cele mai importante planuri de investiții din istoria companiei, dar nu ne vom oprim aici. Vom continua să extindem rețeaua de magazine Lems și vom investi în noi capacități de producție. De asemenea, vom continua să susținem o serie de proiecte sociale și culturale care aduc mari satisfacții comunității”, a mai spus Alexandru Rizea.

LEMET a împlinit anul acesta 30 de ani de la înființare

Cu sediul în Brebu, compania  deține 10 linii de producție cu tehnologii de ultimă oră, complet automatizate, pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn și a lemnului masiv. În total, fabrica LEMET și halele de depozitare acoperă o suprafață de 41.000 de metri pătrați. Compania operează rețeaua LEMS, cel mai mare lanț de magazine de mobilă din România. Acoperind aproape toată țara, cele 70 de magazine LEMS au o suprafață totală de retail de peste 70.000 metri pătrați. Pe platforma LEMET de la Brebu și în rețeaua LEMS lucrează peste 1600 de angajați.