International, Stiri

Legea, dictată de Kremlin care pune economia ţării pe butuci

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri, în prima lectură, un proiect de lege controversat care prevede acordarea unor despăgubiri pentru persoanele şi companiile vizate de sancţiunile occidentale, relatează AFP.

cum-s-ar-putea-prabusi-rusia-legea-dictata-de-kremlin-care-pune-economia-tarii-pe-butuci-278631

Conform acestui proiect, cetăţenii şi companiile ruseşti ar putea primi compensaţii din partea Rusiei, dacă justiţia va considera că ei sunt afectaţi de o decizie „ilegală” a justiţiei din străinătate.

„Avem scopul de a apăra drepturile cetăţenilor ruşi care sunt afectaţi de măsuri ilegale în alte state”, a explicat unui dintre deputaţii care este la originea acestui proiect de lege, Vladimir Ponevejski, citat de agenţia rusă Interfax.

Potrivit deputatului, „tensiunile dintre Rusia şi unele ţări occidentale se reflectă în deciziile luate vizând proprietăţile cetăţenilor ruşi” în străinătate.

Legea, care urmează să fie examinată de către parlamentari încă de două ori înainte de a fi trimisă în Senat şi semnată de preşedintele Vladimir Putin, a fost adoptată în prima lectură de către 233 de deputaţi, în timp de 202 s-au pronunţat împotrivă.

Supranumit „legea Rotenberg”, numele oligarhului Arkadi Rotenberg, un apropiat al Kremlinului şi ale cărui bunuri din Italia au fost confistate în septembrie, acest text provoacă îngrijorare în cercurile financiare din Rusia.

În opinia ministrului rus al Economiei, Alexei Uliukaev, acest proiect de lege ar putea „încuraja” retragerea capitalului străin din Rusia, ceea ce ar afecta grav economia ţării.

blank