Lege controversată
Featured, International

Lege controversată adoptată de parlamentul danez. Persoanele condamnate pentru violenţă nu mai au acces în baruri şi nici pe anumite străzi

Lege controversată adoptată de Parlamentul danez, care interzice accesul persoanelor condamnate pentru fapte violente în baruri, restaurante şi alte localuri care servesc alcool noaptea.

O Lege controversată care se aplică pentru toate localurile unde se serveşte alcool între miezul nopţii şi ora 05.00 dimineaţa. Interdicţia impusă prin lege ar putea dura până la doi ani, dar va depinde de infracţiunea comisă.

Conform legii, poliţia ar putea de asemenea stabili ca anumite străzi să fie zone în care oamenii pot ieşi în oraş şi unde de asemenea infractorii violenţi nu vor avea acces. Amenda pentru încălcarea acestei legi poate ajunge la 10.000 de coroane (peste 1.600 de dolari).

„Înainte ca pandemia să închidă viaţa de noapte, am asistat la mai multe incidente groaznice în care tineri nevinovaţi au fost atacaţi cu brutalitate„, a transmis ministrul justiţiei, Nick Haekkerup, într-un comunicat. „Din acest motiv vom bloca accesul la viaţa de noapte pentru infractori„, a adăugat el, citat foreigner.fi.

Această lege se va aplica de la 1 iulie.

Danemarca mai are alte câteva legi controversate, printre care una care le permite deţinuţilor să evadeze din închisori. De asemenea, toţi şoferii sunt obligaţi prin lege să se uite sub maşină înainte să pornească pentru a verifica dacă e cineva acolo.

blank