Întrebată de urmăritori cum se înțelege cu soacra, tânăra a spus că are o relație apropiată cu mama lui Mihai și că are doar cuvinte de laudă la adresa ei.
„Foarte bine, este o mamă foarte bună, iubitoare”, a scris Laura de la Mireasa, pe Instagram.
Cei doi se pregătesc de nuntă
Laura și Mihai de la Mireasa, sezonul 10, s-au căsătorit în marea finală și se pregătesc de momentul în care vor deveni o familie și în fața lui Dumnezeu. Cei doi se vor căsători religios anul viitor, pe 19 septembrie, la Bistrița, orașul natal al lui Mihai și se anunță o nuntă mare și frumoasă, dar și cu tradiții. Foștii concurenți spuneau că s-au gândit din timp la locație, dar și la cei care le vor fi nași.
Vor fi cununați de Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9, care în vara acestui an, vor face și ei cununia religioasă. Laura și Delia au avut o relație apropiată în sezonul 9 și au continuat să vorbească și după ce s-a terminat emisiunea, așa că decizia de a le fi nași a venit natural. După ce a confirmat că ea și Mihai vor fi cununați de cei doi, au apărut și ceva comentarii negative.
„Mie nu mă interesează comentariile, comentarii or să fie mereu. Orice faci se găsește cineva să comenteze, așa că, nu mă mai interesează”, spunea Laura, la acel moment.