Larisa Iordache
Featured, Sport

Larisa Iordache, la spital, cu febră, dureri și stare generală proastă

Starea de sănătate a gimnastei Larisa Iordache s-a înrăutățit după calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Gimnasta a ajuns la spital, cu febră, dureri și stare generală proastă. Primele investigații au dezvăluit o infecție la nivelul rinichilor.

Anunțul Federației despre starea Larisei Iordache

„Ceea ce nu se știe însă este că Larisa a concurat aseară nefiind în cea mai bună formă fizică. A luptat cu propriul organism și a tras până la capăt. Nu a mai permis vreunui impediment să îi mai stea în calea visului.

O eroină am putea spune. De ce spunem asta? Pentru că Larisa a avut parte de o seară grea, o seară în care a ajuns la spital, cu febră, dureri și stare generală proastă. Primele investigații au dezvăluit o infecție la nivelul rinichilor, însă determinarea diagnosticului este în desfășurare.

După accidentarea la tendonul ahilian din 2017 și mai multe intervenții chirurgicale și recuperări îndelungate, a mai fost nevoie de un prag de trecut pentru a ajunge la Olimpiadă. Campioana noastră l-a trecut, nu a mai permis încă o piedică”.
Gimnasta Larisa Iordache s-a calificat, pentru a doua oară, la Jocurile Olimpice

Gimnasta Larisa Iordache s-a calificat, miercuri, la JO de la Tokyo, după ce a ocupat al doilea loc calificant la individual-compus, la Campionatul European, găzduit de Basel. La CE, ea va evolua în finalele de la bârnă şi sol.

Un număr de 16 medalii, din care şase de aur, a câştigat Larisa Iordache la Campionatele Europene, ultimele patru (două de aur şi două de argint), în decembrie 2020, la Mersin, la prima sa competiţie internaţională, după accidentarea din 2017 şi infectarea cu Covid-19.

Anul trecut, în decembrie, la Campionatul European de gimnastică din Turcia, Larisa Iordache a fost la un pas de a egala performanța junioarei Ana Bărbos la europeanul de la Mersin (4 medalii de aur). Iordache a luat aurul la bârnă și la sol și argintul la sărituri.

Finala la individual compus va avea loc vineri (14:30), iar duminică sunt programate finalele la bârnă (14:00) şi sol (15:00).

România mai are doi gimnaşti calificaţi la Jocurile Olimpice: Marian Drăgulescu şi Maria Holbură.


blank