Actualitate, Featured

La plajă pe 1 iunie vom merge doar cu rezervare?

Vestea că pot deschide și plajele de la 1 iunie cu anumite condiții a pus pe jar patronii de la malul mării, care s-au văzut nevoiți să se pregătească în numai patru zile.

La plajă pe 1 iunie vom merge doar cu rezervare?

Pentru că riscul de infectare cu noul virus să fie cât mai mic, autoritățile au impus o serie de reguli, care trebuie respectate de turiștii care vin la mare în perioada stării de alertă.

Patronii de la malul marii trebuie să respecte o serie de reguli impuse de pandemie odată cu deschiderea plajelor, de la 1 iunie. Toate sunt enumerate într-o hotărâre de guvern și detaliate într-un ordin semnat de trei miniștri.

Accesul pe plajele turistice se va face pe un culoar semnalizat, diferit de cel folosit la ieșire. Iar la punctele de plată vor fi amplasate bariere pentru a separa spațiul rezervat angajaților și cel public.

În plus, administratorii plajelor trebuie să ia măsuri astfel încât un șezlong să aibă atât în față și în spate, dar și în lateral, o distanță de cel puțin 2 metri.

În plus, pe plajă vor putea intra doar atâți clienți câte locuri pe șezlong sunt. Iar cei care vor să fie siguri că prind un loc la soare, vor putea să își facă rezervări online sau telefonic.

Aceste condiții pot fi ușor puse în practică, însă pentru altele este nevoie de suplimentarea personalului, cel puțin o perioadă.

Autoritățile recomandă că băuturile și alimentele servite pe plajă să fie preambalate. Însă turiștii nu vor mai avea acces la bar. Angajații vor prelua comenzile și le vor livra fiecărui turist în parte.

Paul Marin – administrator plajă: “Voi angaja cel puțin 15 fete și băieți, nu contează, cei care vor servi la șezlong. Sunt așa de curios dacă se vor relaxa măsurile după ce voi face, îi voi da afară?”

Administratorii plajelor se plâng că trecerea de la un metru jumătate la doi metri distanță între fiecare șezlong le-au dat peste cap pregătirile.

Mădălina Pascu – director plajă: “Conform normativelor pe care doar ce le-am aflat va trebui să o reamenajăm să scoatem un rând de umbrele și de șezlonguri și să le mutăm pe toate. Ne-au luat prin surpindere, Ne-au anunțat joi că pe data de 1 se vor deschide. Nu o să deschidem weekendul acesta”.

În ceea ce privește regulile ce trebuie respectate de turiștii care merg pe plajele publice, legea spune că: ”În cazul plajelor neconcesionate, administrația publică locală va răspunde de menținerea regulilor de distanțare fizică și evitarea formării de aglomerări”.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că va veni în curând cu precizări și pentru turiștii care vor să facă plajă pe prosop: ”Aici o să facem o revenire, pentru că asta nu înseamnă că noi interzicem pe o suprafață de o plajă amenajată ca cei care nu au posibilități să ia șezlong să nu poată veni cu prosopul”.

Oamenii sunt sceptici că noile reguli vor fi respectate.

Noile reguli sunt valabile deocamdată până la jumătatea lunii iunie, când expiră starea de alertă instituită de președintele României.

 

blank