Showbiz, Stiri

La înălţime! Horia Brenciu e fericit că a îndeplinit „sarcinile trasate” de tatăl său

Fetiţa lui Brenciu deja seamănă… cu un celebru actor

brenciu Mina

Horia Brenciu (41 ani) spune că şi-a îndeplinit planul, potrivit indicaţiilor date de tatăl său.

„Când eram mic, tata îmi spunea că până la 40 de ani trebuie să construiesc o casă, să plantez ceva copaci şi să fac copii. Ei bine, aniversarea de un an a Minei, pe 1 noiembrie 2013, mă prinde cu planurile la zi: o casă, o iubită, trei copii, o bonă, trei pisici şi vreo doi meri în grădină. Trofeul de anul trecut de la “Vocea României” a fost bonus!”, a spus cântăreţul într-un interviu pentru Libertatea.

E drept că viața lui Horia Brenciu s-a schimbat total de 10 luni, de când pe lume a venit Mina, fetița lui și a lui Alice. El dezvăluie că primul cuvânt al Minei a fost… unul compus, „bleblebleblulelele”!, şi că vorbeşte atât de mult încât „câteodată, cred că, dincolo de genele mele, l-a moştenit şi pe Florin Piersic. Fii-mea are logoreea lui Piersic”.

Este pregătit sufleteşte pentru alegerile Minei de pe tavă, când i se va rupe turta, în noiembrie, la un an. „Mina trebuie să aleagă ceva legat de muzică sau de scenă. Ca să fiu sigur că aşa se va întâmpla, o să aşez pe tavă vreo 10-20 de microfoane de diferite tipuri. M-am gândit să-i ofer o binemeritată diversitate”.

Horia Brenciu a devenit tată pentru prima dată pe 1 noiembrie 2012, după ce iubita sa, Alice Dumitrescu, a adus pe lume o fetiţă care a primit numele Mina. Micuţa Mina este primul copil al cuplului Alice-Horia. Alice mai are două fiice dintr-o relaţie anterioară: Andreea (22 de ani), cu fostul ei soţ, şi Maria (12 ani), născută în urma unei scurte poveşti de dragoste cu un coleg de breaslă. Alice şi Horia s-au cunoscut în 2006, pe platourile de filmare ale serialului “Om sărac, om bogat” (PRO TV), unde ea lucra ca producător. Culmea, în ziua în care Alice l-a amendat pe Horia fiindcă a întârziat la muncă, solistul i-a mărturisit dragostea, iar în scurt timp s-au mutat împreună. (I.G.)

 

 

blank