Featured, International

La granița Greciei cu Turcia, confruntări violente între polițiști și migranți

Poliţia greacă a folosit miercuri dimineaţă gazele lacrimogene pentru a dispersa sute de migranţi care încercau să treacă frontiera dinspre Turcia spre Grecia, relatează Agerpres.

Incidentele au avut loc la punctul de trecere a frontierei greco-turce de la Kastanies, unde începând de vineri au loc ciocniri între migranţi şi forţele de ordine elene, deşi tensiunile s-au redus începând de marţi, când unii migranţi au părăsit zona din imediata apropiere a graniţei.

Peste 10.000 de migranţi încearcă să intre în Grecia începând de joia trecută, când Ankara a anunţat că nu se mai consideră constrânsă de acordul încheiat cu Uniunea Europeană în 2016 în virtutea căruia Turcia trebuia să oprească fluxurile de migranţi ilegali, în schimbul a miliarde de euro din partea UE.

Atena, susţinută de UE, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, s-au acuzat reciproc de tratament inadecvat faţă de migranţi. Grecia şi-a consolidat măsurile de securitate de-a lungul frontierei cu Turcia, suplimentând efectivele şi efectuând constant patrulări în zonă.

În urma violenţelor de la frontiera turcă, Grecia a suspendat deja, pentru o lună, dreptul refugiaţilor de a cere azil şi a anunţat manevre militare cu muniţie de război în zona insulei Lesbos, pentru a descuraja venirea migranţilor.

Numeroase ONG-uri au criticat Grecia pentru că a recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva migranţilor care au încercat să-i treacă frontiera terestră.

În urma incidentelor din ultimele zile au fost arestaţi 183 de migranţi, un număr neprecizat dintre aceştia fiind deja condamnaţi de justiţia greacă la patru ani de închisoare şi 10.000 de euro amendă.

 

blank