Actualitate, Featured

La Bruxelles s-a decis prelungirea cu o zi a Summitului UE

La Bruxelles. Liderii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au decis să se reîntâlnească duminică la prânz pentru a continua discuţiile pe marginea planului de relansare economică post-coronavirus, transmit agenţiile internaţionale de presă, citând o sursă oficială.

Reuniţi de vineri dimineaţă la Bruxelles, liderii UE se află în continuare în căutarea unui compromis, discuţiile stagnând din cauza exigenţelor formulate de ţările aşa-numite „frugale”, spre marea nemulţumire a capitalelor din sudul continentului.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii încearcă să ajungă la un compromis privind planul de relansare după epidemia de coronavirus, transmite AFP preluat de agerpres. În dezbatere se afla o propunere revizuită, care oferă mai mult ţărilor care susţin austeritatea, în frunte cu Olanda.

Din surse apropiate discuţiilor, AFP a aflat că planul prezentat de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se bucură de o susţinere „importantă”. Procesul este însă în continuare „dificil şi laborios”, afirmă o altă sursă a aceleiaşi agenţii.

Puţin după ora locală 18.00 (16.00 GMT), premierul italian Giusppe Conte a apreciat că negocierile sunt „mult mai dificile decât se aştepta” şi a menţionat chiar un „impas”, fără a face alte precizări. El şi-a manifestat nemulţumirea că „Olanda şi ceilalţi frugali nu înţeleg necesitatea unei reacţii puternice”.

Un diplomat olandez recunoscuse deja că propunerea făcută în cursul dimineţii reprezintă „un pas în direcţia corectă”.

Alături de Olanda, din grupul statelor aşa-numite frugale, care susţin acordarea unui volum cât mai mic de credite nerambursabile pentru ţările afectate mai grav de epidemia de coronavirus, se află Austria, Danemarca şi Olanda. Finlanda are de asemenea o poziţie apropiată de acestea.

„Aşa cum era de aşteptat, este o bătălie grea, o negociere dură, dar mergem în direcţia bună şi a asta e cel mai important”, a declarat presei cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Dintr-o sursă diplomatică, AFP a mai aflat că „discuţiile sunt la fel de intense în privinţa (…) guvernării, a dimensiunii fondului şi a reducerilor”. Conform sursei rspective, se aşteaptă ca Michel să prezinte la cina alături de cei 27 de şefi de stat sau guvern europeni o a treia versiune a planului său, revizuită după întâlniri bilaterale sau în grupuri restrânse. Nu se stabilise însă, deocamdată, nici măcar ora dineului.


blank