Maratonl
Actualitate, Featured

La Brașov a început maratonl de vaccinare anti COVID

Maratonl de vaccinare a început la ora opt dimineaţa iar oameni de toate vârstele s-au aşezat ordonat la coada care se întindea pe sute de metri. Răbdători, au aşteptat chiar şi două ore până să primească serul.

„Am venit la ora 8 şi jumătate, am stat două ore, m-am vaccinat, sunt bine”

Maratonl de vaccinare anti COVID la Brașov: „E mai uşor aşa, şi în afară de asta e şi timpul, trebuie să stai să te programezi şi până te programezi, durează”

„Mi s-a părut mai uşor”,

spun oamenii.

Spitalul a organizat 6 fluxuri de vaccinare, toate cu Pfizer. Iniţial, au fost pregătite 500 de doze, dar cererea neaşteptat de mare a determinat autorităţile să suplinească rezervă, astfel încât oricine se aşează la rând să poată primi serul.

Laurențiu Ene, managerul spitalului:
„Vom avea în timp real suficiente doze, până la această oră sunt 328 de persoane, cifra exactă, preconizăm că ea va creşte pe măsură ce va trece timpul”.

Maratonul ar trebui să se încheie la ora 8 seara dar programul poate fi prelungit dacă e nevoie. Spitalul care găzduieşte acţiunea se află chiar la marginea Drumului Naţional 1, aşa că nu este exclus ca şi şoferii aflaţi în trafic să tragă pe dreapta pentru a se vaccina.


blank