Kovesi
Actualitate, Featured

Kovesi are statuie de ceară într-un muzeu din Bulgaria

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, are statuie de ceară într-un muzeu din Bulgaria, unde este foarte apreciată, iar alături de ea stă nimeni altul decât Vladimir Putin.

În expoziție, Kovesi este plasată lângă președintele Rusiei, Vladimir Putin. Laura Codruța Kovesi are o imagine foarte bună în opinia publică din Bulgaria, țară cu un nivel ridicat de corupție.

Protestatarii bulgari au cerut deseori intervenția acesteia în Bulgaria pentru a mai stăvili din apetența la corupție a politicienilor bulgari.

De altfel, Codruța Kovesi a ales ca prima sa vizită în străinătate de la începerea activităţii Parchetului European (EPPO) să fie în Bulgaria. EPPO, noul organism de luptă împotriva fraudei în Uniunea Europeană, și-a început activitatea în 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere. Laura codruta este primul procuror-șef european.

Laura Kovesi este un simbol al luptei anticorupţie în Bulgaria, imagine sa fiind folosită şi în campania electorală
Imaginea Laurei Codruța a fost utilizata și în recenta campanie electorală din Bulgaria de partidele reformatoare.

Bulgaria Democrata (BD), un fel de USR-PLUS al bulgarilor, s-a folosit deseori de imaginea procurorului șef european atât la protestele pe care le-a organizat în țară, cât și în campania electorală. Partidul a obținut 12,6% la recentele alegeri parlamentare.

blank